ORDIN nr. 1.917
din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si
conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru
institutiile publice si instrucţiunile de aplicare a acestuia actualizat
pana la data de 2 iunie 2008
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
-----------
*) Textul iniţial a fost publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.186 din 29 decembrie 2005. Aceasta este forma
actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic"
S.A. Piatra Neamt până la data de 2 iunie 2008, cu modificările
şi completările aduse de: ORDINUL
nr. 556 din 7 aprilie 2006; ORDINUL
nr. 1.649 din 6 octombrie 2006; ORDINUL nr. 1.187 din 16 aprilie 2008.
In temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din
Hotararea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea si
functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare,
in baza prevederilor art. 4 din Legea
contabilitatii nr. 82/1991, republicata,
ministrul finantelor publice emite
urmatorul ordin:
ART. 1
Se aproba Normele metodologice privind
organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de
conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia,
prevazute in anexa*) care face parte integranta din prezentul ordin.
---------
*) Anexa se publica ulterior in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.186 bis in afara abonamentului, care se
poate achizitiona de la Centrul pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome
"Monitorul Oficial", Bucuresti, sos. Panduri nr. 1.
ART. 2
Directia generala a contabilitatii publice
si a sistemului de decontari in sectorul public va lua masuri pentru ducerea la
indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul finantelor
publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vladescu
Bucuresti, 12 decembrie 2005.
Nr. 1.917.
ANEXA
NORMELE METODOLOGICE PRIVIND
ORGANIZAREA SI
CONDUCEREA CONTABILITĂŢII
INSTITUŢIILOR PUBLICE,
PLANUL DE CONTURI PENTRU
INSTITUŢII PUBLICE SI
INSTRUCŢIUNILE DE APLICARE
A ACESTUIA
CUPRINS
*T*
CAPITOLUL I: DISPOZIŢII GENERALE
1.1. Obiectul contabilităţii
publice
1.2. 0rganizarea si conducerea
contabilităţii instituţiilor publice
1.3. Moneda si cursul de înregistrare
1.4. Documente justificative si registre de
contabilitate
1.4.1. Documente justificative -
prevederi generale
1.4.2. Forma de înregistrare in
contabilitate
1.4.3. Registrele de contabilitate
1.4.4. Balanţa de verificare
1.4.5. Arhivarea, păstrarea si
reconstituirea documentelor
1.4.6. Sistemul informatic
1.5. Exerciţiul financiar (bugetar)
CAPITOLUL II: APROBAREA, DEPUNEREA SI
COMPONENTA SITUAŢIILOR FINANCIARE
2.1. Prevederi generale
2.2. Componenta situaţiilor financiare
2.3. Bilanţul
2.3.1. Prevederi generale
2.3.2. Structura bilanţului -
Anexa nr. 13
2.4. Contul de rezultat patrimonial
(Situaţia veniturilor, finanţărilor
si cheltuielilor)
2.4.1. Prevederi generale
2.4.2. Structura Contului de rezultat
patrimonial - Anexa nr. 14
2.5. Situaţia fluxurilor de trezorerie
- Anexa nr. 15
2.6. Situaţia modificărilor in
structura activelor/capitalurilor
2.7. Anexele la situaţiile financiare
2.7.1. Principii si politici contabile
2.7.1.1. Principii contabile
2.7.1.2. Politici contabile
2.7.2. Note explicative
2.7.2.1. Prevederi generale
2.7.2.2. Comparabilitatea
informaţiilor
2.7.2.3. Corectarea erorilor contabile
2.7.2.4. Conţinutul si
structura notelor explicative
2.8. Reguli generale de evaluare
2.9. Contul de execuţie bugetara -
Anexele nr. 16 si nr. 17
2.9.1. Prevederi generale
2.9.2. Întocmirea Contului de
execuţie bugetara
2.10. Alte prevederi
CAPITOLUL III: PREVEDERI REFERITOARE LA
ELEMENTELE DE BILANŢ
A. ACTIVE
1. Active fixe
1.1. Active fixe necorporale
1.1.1. Definiţie
1.1.2. Continut
1.1.2.1. Cheltuieli de
dezvoltare
1.1.2.2. Concesiuni, brevete,
licenţe, marci comerciale,
drepturi si active
similare
1.1.2.3. Înregistrări ale
evenimentelor cultural-sportive
1.1.2.4. Alte active fixe
necorporale
1.1.2.5. Avansuri si active fixe
necorporale in curs de execuţie
1.1.3. Momentul înregistrării
1.1.4. Evaluarea
1.1.4.1. Evaluarea
iniţiala
1.1.4.2. Cheltuieli ulterioare
1.1.4.3. Evaluarea la data
bilanţului
1.1.5. Amortizarea
1.1.6. Ajustari pentru depreciere
1.1.7. Reevaluarea
1.2. Active fixe corporale
1.2.1. Definiţie
1.2.2. Continut
1.2.2.1. Terenuri
1.2.2.2. Constructii
1.2.2.3. Instalaţii
tehnice, mijloace de transport, animale si
plantaţii
1.2.2.4. Mobilier, aparatura
birotica, echipamente de protecţie
a valorilor umane si
materiale si alte active
corporale
1.2.2.5. Avansuri si active
fixe corporale in curs de execuţie
1.2.2.6. Alte active ale statului
(zăcăminte, resurse biologice
necultivate, rezerve
de apa)
1.2.3. Momentul înregistrării
1.2.4. Evaluarea
1.2.4.1. Evaluarea
iniţiala
1.2.4.2. Cheltuieli ulterioare
1.2.4.3. Evaluarea la data
bilanţului
1.2.5. Amortizarea
1.2.6. Ajustari pentru depreciere
1.2.7. Reevaluarea
1.2.8. Alte prevederi
1.2.8.1. Prevederi referitoare
la valorificare si scoatere din
funcţiune
1.2.8.2. Prevederi referitoare
la leasing
1.2.8.3. Prevederi referitoare
la active fixe primite prin
donaţii si
sponsorizări
1.3. Active financiare
1.3.1. Definiţie
1.3.2. Continut
1.3.2.1. Titluri de participare
1.3.2.2. Alte titluri
imobilizate
1.3.2.3. Creanţe
imobilizate
1.3.3. Momentul înregistrării
1.3.4. Evaluarea
1.3.4.1. Evaluarea
iniţiala
1.3.4.2. Evaluarea la data
bilanţului
1.3.5. Ajustari pentru pierderea de
valoare
2. Active curente (circulante)
2.1. Stocuri
2.1.1. Definiţie
2.1.2. Continut
2.1.2.1. Materii prime
2.1.2.2. Materiale consumabile
2.1.2.3. Materiale de natura
obiectelor de inventar
2.1.2.4. Materiale rezerva de
stat si de mobilizare
2.1.2.5. Ambalaje rezerva de
stat si de mobilizare
2.1.2.6. Alte stocuri
2.1.2.7. Produse:
Semifabricate, produse finite, rebuturi,
materiale recuperabile
si deşeuri
2.1.2.7.1. Semifabricate
2.1.2.7.2. Produse
finite
2.1.2.7.3. Rebuturi,
materiale recuperabile si deşeuri
2.1.2.8. Producţia in curs
de execuţie
2.1.2.9. Bunuri confiscate sau
intrate, potrivit legii, in
proprietatea privata a
statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale
2.1.2.10. Stocuri aflate la
terţi
2.1.2.11. Animale si
pasări
2.1.2.12. Mărfuri
2.1.2.13. Ambalaje
2.1.3. Momentul înregistrării
2.1.4. Evaluarea
2.1.4.1. Evaluarea
iniţiala
2.1.4.2. Evaluarea la
ieşirea din gestiune
2.1.4.3. Evaluarea la data
bilanţului
2.1.5. Ajustari pentru depreciere
2.1.6. Alte prevederi referitoare la
stocuri
2.1.6.1. Inventarierea
producţiei neterminate
2.1.6.2. Metode de evidenta a
stocurilor
2.1.6.3. Scăderea din gestiune
a stocurilor
2.2. Investiţii pe termen scurt
2.2.1. Conţinut
2.2.2. Evaluarea
2.2.2.1. Evaluarea
iniţiala
2.2.2.2. Evaluarea la
bilanţ
2.2.3. Ajustari pentru pierderea de
valoare
2.3. Casa, conturi la trezoreria statului
si banci
2.3.1. Prevederi generale
2.3.2. Continut
2.3.2.1.
Disponibilităţi ale instituţiilor publice la trezoreria
statului si banci
2.3.2.2. Disponibil al
bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat si
bugetelor locale
2.3.2.3. Casa si alte valori
2.3.2.4. Acreditive
2.3.2.5. Disponibil din fonduri
cu destinaţie speciala
2.3.2.6. Disponibil al
instituţiilor publice finanţate integral
sau parţial din
venituri proprii
2.3.2.7. Disponibil ai fondurilor
speciale
2.3.2.8. Viramente interne
2.3.2.9. Alte prevederi-fonduri
externe nerambursabile
3. Terti
3.1. Conţinut
3.1.1. Furnizori si conturi asimilate
3.1.2. Clienţi si conturi asimilate
3.1.3. Personal si conturi asimilate
3.1.4. Asigurari sociale,
protecţia sociala si conturi asimilate
3.1.5. Bugetul statului, bugetele
locale, bugetul asigurărilor
sociale de stat si conturi
asimilate
3.1.6. Decontări cu Comunitatea
Europeana (PHARE, ISPA, SAPARD, etc.)
3.1.7. Debitori si creditori
diverşi, debitori si creditori ai
bugetelor
3.1.8. Conturi de regularizare si
asimilate
3.1.9. Decontări
3.2. Momentul înregistrării
3.3. Evaluarea
3.3.1. Evaluarea iniţiala
3.3.2. Evaluarea la momentul
decontării
3.3.3. Evaluarea la data
bilanţului
3.4. Ajustari pentru depreciere
B. DATORII
1. Datorii pe termen scurt (curente)
2. Datorii pe termen lung (necurente)
2.1. Prevederi generale
2.2. Datoria publica guvernamentala -
Definiţie
2.2.1. Contractarea si garantarea
datoriei publice guvernamentale
2.2.2. Instrumentele datoriei publice
guvernamentale
2.3. Datoria publica locala -
Definiţie
2.3.1. Contractarea si garantarea
datoriei publice locale
2.3.2. Instrumentele datoriei publice
locale
3. Provizioane
3.1. Definiţie
3.2. Categorii de provizioane
3.3. Condiţii pentru
recunoaşterea provizioanelor
3.4. Contabilitatea provizioanelor
C. CAPITALURI
1. Fonduri
2. Rezultatul patrimonial si rezultatul
reportat
2.1. Rezultatul patrimonial
2.2. Rezultatul reportat
3. Rezerve din reevaluare
4. Fonduri cu destinaţie speciala
CAPITOLUL IV: PREVEDERI REFERITOARE LA
ELEMENTELE DIN CONTUL DE
REZULTAT PATRIMONIAL
1. Cheltuieli
1.1. Definiţie
1.2. Momentul recunoaşterii
cheltuielilor
1.3. Conţinutul grupelor de
cheltuieli
1.3.1. Cheltuieli privind stocurile
1.3.2. Cheltuieli cu lucrările
si serviciile executate de terţi
1.3.3. Cheltuieli cu alte servicii
executate de terţi
1.3.4. Cheltuieli cu alte impozite,
taxe si varsaminte asimilate
1.3.5. Cheltuieli cu personalul
1.3.6. Alte cheltuieli
operaţionale
1.3.7. Cheltuieli financiare
1.3.8. Alte cheltuieli finanţate
din buget
1.3.9. Cheltuieli de capital,
amortizări, provizioane si ajustări
1.3.10. Cheltuieli extraordinare
1.4. Structura conturilor de cheltuieli
1.5. Alte prevederi - Anexa nr. 12
2. Venituri si Finanţări
2.1. Definiţie
2.2. Momentul recunoaşterii
veniturilor
2.3. Conţinutul grupelor de venituri
2.3.1. Venituri din
activităţi economice
2.3.2. Venituri din alte
activităţi operaţionale
2.3.3. Venituri din producţia de
active fixe
2.3.4. Venituri fiscale
2.3.5. Venituri din contribuţii
de asigurări
2.3.6. Venituri nefiscale
2.3.7. Venituri financiare
2.3.8. Finanţări,
subvenţii, transferuri, alocaţii bugetare cu
destinaţie speciala, fonduri
cu destinaţie speciala
2.3.9. Venituri din provizioane si
ajustări pentru depreciere sau
pierdere de valoare
2.3.10. Venituri extraordinare
2.4. Structura conturilor de venituri
2.5. Alte prevederi
CAPITOLUL V: DISPOZIŢII FINALE
CAPITOLUL VI: PLANUL DE CONTURI GENERAL
CAPITOLUL VII: INSTRUCŢIUNILE DE
UTILIZARE A CONTURILOR CONTABILE
CAPITOLUL VIII: MONOGRAFIE PRIVIND
ÎNREGISTRAREA IN CONTABILITATE A
PRINCIPALELOR
OPERAŢIUNI
CAPITOLUL IX: TRANSPUNEREA SOLDURILOR
CONTURILOR DIN BALANŢA DE VERIFICARE
LA 31 DECEMBRIE 2005 IN NOUL
PLAN DE CONTURI GENERAL
CAPITOLUL X: CONTABILITATEA
OPERAŢIUNILOR SPECIFICE BUGETULUI DE STAT
1. Instrucţiunile de utilizare a
conturilor contabile
2. Monografia privind inregistrarea in
contabilitate a operaţiunilor
specifice
3. Tabelul de concordanta dintre conturile
de venituri si clasificatia
veniturilor bugetului de stat - Anexa
nr. 1
CAPITOLUL XI: CONTABILITATEA
OPERAŢIUNILOR SPECIFICE BUGETELOR LOCALE
1. Instrucţiunile de utilizare a
conturilor contabile
2. Monografia privind inregistrarea in
contabilitate a operaţiunilor
specifice
3. Tabelul de concordanta dintre conturile
de venituri si clasificatia
veniturilor bugetelor locale - Anexa nr.
2
CAPITOLUL XII: CONTABILITATEA
OPERAŢIUNILOR SPECIFICE BUGETULUI
ASIGURĂRILOR SOCIALE DE
STAT
1. Instrucţiunile de utilizare a
conturilor contabile
2. Monografia privind inregistrarea in
contabilitate a operaţiunilor
specifice
3. Tabelul de concordanta dintre conturile
de venituri si clasificatia
veniturilor bugetului asigurărilor
sociale de stat - Anexa nr. 3
CAPITOLUL XIII: CONTABILITATEA
OPERAŢIUNILOR SPECIFICE BUGETULUI
ASIGURĂRILOR DE
ŞOMAJ
1. Instrucţiunile de utilizare a
conturilor contabile
2. Monografia privind inregistrarea in
contabilitate a
operaţiunilor specifice
3. Tabelul de concordanta dintre conturile
de venituri si clasificatia
veniturilor bugetului asigurărilor
de somaj - Anexa nr. 4
CAPITOLUL XIV: CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR
SPECIFICE BUGETULUI FONDULUI
NATIONAL UNIC DE
ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE
1. Instrucţiunile de utilizare a
conturilor contabile
2. Monografia privind inregistrarea in
contabilitate a operaţiunilor
specifice
3. Tabelul de concordanta dintre conturile
de venituri si clasificatia
veniturilor bugetului asigurărilor
sociale de sanatate - Anexa nr. 5
CAPITOLUL XV: ANEXE
- Anexa nr. 1 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor bugetului de
stat
- Anexa nr. 2 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor
bugetelor locale
- Anexa nr. 3 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor
bugetului asigurărilor sociale
de stat
- Anexa nr. 4 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor
bugetului asigurărilor pentru şomaj
- Anexa nr. 5 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor
bugetului fondului naţional unic
de asigurări sociale
de sănătate
- Anexa nr. 8 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor
bugetului fondurilor externe
nerambursabile
- Anexa nr. 10 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
clasificatia veniturilor
instituţiilor publice si
activităţilor
finanţate integral sau parţial din venituri
proprii
- Anexa nr. 11 - Tabel de concordanta intre
conturile de venituri si
fondurile gestionate in afara
bugetului local
- Anexa nr. 12 - Tabel de concordanta intre
conturile de cheltuieli
si clasificatia economica
a cheltuielilor
- Anexa nr. 13 - Bilanţul
- Anexa nr. 14 - Contul de rezultat
patrimonial
- Anexa nr. 15 - Situaţia fluxurilor
de trezorerie
- Anexa nr. 16 - Contul de execuţie al
veniturilor
- Anexa nr. 17 - Contul de execuţie al
cheltuielilor
*ST*
CAP. I
DISPOZIŢII GENERALE
1.1. Obiectul contabilităţii
publice
Instituţiile publice au obligaţia
sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie, respectiv
contabilitatea financiara si după caz, contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea, ca activitate specializata
in măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea si controlul
activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor
obţinute din activitatea instituţiilor publice, trebuie sa asigure
înregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si
păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiara,
performanta financiara si fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele
interne ale acestora, cat si pentru utilizatori externi: Guvernul, Parlamentul,
creditorii, clienţii, dar si alţi utilizatori (organismele financiare
internaţionale).
Contabilitatea instituţiilor publice
asigura informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia
bugetelor de venituri si cheltuieli, rezultatul execuţiei bugetare,
patrimoniul aflat in administrare, rezultatul patrimonial (economic), costul
programelor aprobate prin buget, dar si informaţii necesare pentru
întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a
contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat si
fondurilor speciale.
In sensul prevederilor Legii finanţelor publice
nr. 500/2002, instituţii publice reprezintă denumirea
generica ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţiala,
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice,
alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum
si instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de
finanţare a acestora.
In sensul prevederilor Ordonanţei de urgenta a
Guvernului privind finanţele publice locale nr. 45/2003,
aprobata cu modificări si completări, instituţii publice
reprezintă denumirea generica ce include comunele, oraşele,
municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul
Bucureşti, instituţiile si serviciile publice din subordinea
acestora, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finanţare a
activităţii acestora.
Potrivit reglementarilor existente in
domeniul finanţelor publice si a contabilităţii, contabilitatea
publica cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor si
cheltuielilor bugetare, care sa reflecte încasarea veniturilor si plata
cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea trezoreriei statului;*)
------
*) Contabilitatea trezoreriei statului nu
face obiectul prezentelor norme.
c) contabilitatea generala bazata pe
principiul constatării drepturilor si obligaţiilor, care sa reflecte
evoluţia situaţiei financiare si patrimoniale, precum si excedentul
sau deficitul patrimonial;
d) contabilitatea destinata analizării
costurilor programelor aprobate.**)
------
**) Contabilitatea destinata
analizării costurilor programelor aprobate, va fi dezvoltata din punct de
vedere metodologic după implementarea componentei c).
In aplicarea prevederilor pct. a) si c),
planul de conturi va cuprinde:
- conturi bugetare - pentru reflectarea încasării veniturilor si
plaţii cheltuielilor si determinarea rezultatului execuţiei bugetare
(excedent sau deficit bugetar). Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor
bugetare, se realizează cu ajutorul unor conturi speciale, deschise pe
structura clasificatiei bugetare in vigoare. Aceste conturi asigura
inregistrarea veniturilor incasate si a cheltuielilor plătite, potrivit
bugetului aprobat si furnizează informaţiile necesare întocmirii
contului de execuţie bugetara si stabilirii rezultatului execuţiei
bugetare.
- conturi generale - pentru reflectarea
activelor si pasivelor instituţiei, a cheltuielilor si veniturilor
aferente exerciţiului, indiferent daca veniturile au fost incasate iar
cheltuielile plătite, pentru determinarea rezultatului patrimonial
(excedent sau deficit patrimonial);
Conturile contabile vor fi conforme cu
prezentele norme, corecte si complete si vor prezenta situaţia reala si
exacta a patrimoniului si a modului de implementare a bugetului.
Instituţiile publice, au
obligaţia sa conducă contabilitatea in partida dubla cu ajutorul
conturilor prevăzute in planul de conturi general.
Planul de conturi general cuprinde
următoarele clase de conturi:
- clasa 1 "Conturi de
capitaluri";
- clasa 2 "Conturi de active
fixe";
- clasa 3 "Conturi de stocuri si
producţie in curs de execuţie";
- clasa 4 "Conturi de
terţi";
- clasa 5 "Conturi la trezoreria statului
si banci comerciale";
- clasa 6 "Conturi de
cheltuieli";
- clasa 7 "Conturi de venituri si
finanţări".
In cadrul claselor exista mai multe grupe
de conturi, iar grupele sunt dezvoltate pe conturi sintetice de gradul I si II.
Conturile sintetice pot fi dezvoltate in conturi analitice in funcţie de
specificul activităţii si de necesităţile proprii de
informare.
Cu ajutorul acestor conturi,
instituţiile publice înregistrează operaţiunile
economico-financiare pe baza principiilor contabilităţii de drepturi
si obligaţii (de angajamente), respectiv in momentul creării,
transformării sau dispariţiei/anularii unei valori economice, a unei
creanţe sau unei obligaţii.
Corespondentele stabilite in cadrul
funcţiunii fiecărui cont prin prezentele norme nu sunt limitative.
Ele pot fi dezvoltate in cadrul fiecărei instituţii, cu respectarea
conţinutului economic al operaţiunii respective, a cerinţelor
contabilităţii bazata pe principiul drepturilor si obligaţiilor
si a prevederilor legale in vigoare.
In acest sens, ordonatorii principali de
credite urmează sa elaboreze planuri de conturi cu dezvoltarea conturilor
in analitice precum si monografii conţinând operaţiuni specifice
domeniului de activitate respectiv.
Conturile din planul de conturi nu
reprezintă temei legal pentru inregistrarea unor operaţiuni in
contabilitate.
1.2. Organizarea si conducerea
contabilităţii instituţiilor publice
Răspunderea pentru organizarea si
conducerea contabilităţii la instituţiile publice revine ordonatorului
de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionarii
unităţii respective.
Instituţiile publice organizează
si conduc contabilitatea de regula, in compartimente distincte, conduse de
către directorul economic, contabilul sef sau alta persoana imputernicita
sa îndeplinească aceasta funcţie. Aceste persoane trebuie sa
aibă studii economice superioare si răspund împreuna cu personalul
din subordine de organizarea si conducerea contabilităţii, in
condiţiile legii.
Şeful compartimentului
financiar-contabil este persoana care ocupa funcţia de conducere a
compartimentului financiar-contabil si care răspunde si de activitatea de
încasare a veniturilor si de plata a cheltuielilor sau, după caz, una
dintre persoanele care îndeplineşte aceste atribuţii in cadrul unei
instituţii publice care nu are in structura sa un compartiment
financiar-contabil sau persoana care îndeplineşte aceste atribuţii pe
baza de contract, in condiţiile legii.
Instituţiile publice la care
contabilitatea nu este organizata in compartimente distincte sau care nu au
personal încadrat cu contract individual de munca, potrivit legii, pot incheia
contracte de prestări de servicii, pentru conducerea
contabilităţii si întocmirea situaţiilor financiare trimestriale
si anuale, cu societăţi comerciale de expertiza contabila sau cu
persoane fizice autorizate, conform legii. Incheierea contractelor se face cu
respectarea reglementarilor privind achiziţiile publice de bunuri si
servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu aceasta
destinaţie.
Persoanele care răspund de organizarea
si conducerea contabilităţii trebuie sa asigure, potrivit legii,
condiţiile necesare pentru organizarea si conducerea corecta si la zi a
contabilităţii, organizarea si efectuarea inventarierii elementelor
de activ si de pasiv, precum si valorificarea rezultatelor acesteia,
respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare, depunerea la
termen a acestora la organele in drept, păstrarea documentelor
justificative, a registrelor si situaţiilor financiare, organizarea
contabilităţii de gestiune adaptate la specificul instituţiei
publice.
1.3. Moneda si cursul de înregistrare
Contabilitatea operaţiunilor
economico-financiare se tine in limba romana si in moneda naţionala.
Contabilitatea operaţiunilor efectuate in valuta se tine atât in moneda
naţionala, cat si in valuta, potrivit reglementarilor elaborate in acest
sens.
Operaţiunile privind încasările
si plăţile in valuta se înregistrează în contabilitate la cursul
zilei, comunicat de Banca Naţionala a României.
La data întocmirii situaţiilor
financiare, elementele monetare exprimate in valuta (disponibilităţi
si alte elemente asimilate, creanţe si datorii) se reevaluează la
cursul comunicat de Banca Naţionala a României valabil pentru ultima zi a
perioadei de raportare.
Înregistrarea in contabilitatea
instituţiilor publice a operaţiunilor privind contribuţia
financiara nerambursabila a Comunităţii Europene se efectuează
in EURO si in lei, la cursul INFO-euro.
Cursul INFO-euro reprezintă rata de
schimb intre euro si moneda naţionala si este comunicat de Banca Centrala
Europeana.
Cursul INFO-euro utilizat la înregistrarea
in contabilitate a operaţiunilor din luna curenta (n) este cel din
penultima zi lucratoare a lunii precedente (n-1). Acest curs va fi utilizat de
către toate instituţiile publice care efectuează operaţiuni
finanţate din fonduri comunitare PHARE, ISPA, etc., respectiv:
Agenţii si/sau Autorităţi de Implementare, instituţiile
publice - beneficiari finali - ai fondurilor respective sub diverse forme:
disponibilităţi, bunuri, servicii.
Elementele monetare exprimate in euro:
disponibilităţi si depozite bancare, creanţe si datorii, se
reevaluează cel puţin, la întocmirea situaţiilor financiare, la
cursul INFO-euro comunicat in penultima zi lucratoare a lunii in care se
întocmesc situaţiile financiare.
1.4. Documente justificative si registre de
contabilitate
1.4.1. Documente justificative - prevederi
generale
Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri
materiale, titluri de valoare, numerar si alte drepturi si obligaţii,
precum si efectuarea de operaţiuni economice, fara sa fie înregistrate in
contabilitate, constituie contravenţii la Legea contabilităţii, daca
nu sunt săvârşite in astfel de condiţii incat, potrivit legii,
sa fie considerate infracţiuni.
Instituţiile publice consemnează
operaţiunile economico-financiare in momentul efectuării lor in
documente justificative pe baza cărora se fac înregistrări in
jurnale, fise si alte documente contabile după caz.
Documentele care stau la baza
înregistrărilor in contabilitate pot dobândi calitatea de document
justificativ numai in condiţiile in care furnizează toate
informaţiile prevăzute de normele legale in vigoare.
Documentele justificative care stau la baza
înregistrărilor in contabilitate angajează răspunderea
persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au
înregistrat in contabilitate, după caz.
Documentele justificative trebuie sa
cuprindă, următoarele elemente principale:
- denumirea documentului;
- denumirea si, după caz, sediul
unităţii care întocmeşte documentul;
- numărul documentului si data
întocmirii acestuia;
- menţionarea părtilor care
participa la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este
cazul);
- conţinutul operaţiunii
economico-financiare si, atunci când este necesar, temeiul legal al
efectuării acesteia;
- datele cantitative si valorice aferente
operaţiunii economico-financiare efectuate;
- numele si prenumele, precum si
semnaturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii
economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar
preventiv si ale persoanelor in drept sa aprobe operaţiunile respective,
după caz;
- alte elemente menite sa asigure
consemnarea completa a operaţiunilor efectuate.
Înregistrările in contabilitate se
efectuează cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor după
data de intocmire sau de intrare a acestora in unitate si sistematic, in
conturi sintetice si analitice, in conformitate cu regulile stabilite pentru
forma de înregistrare in contabilitate "maestru-sah".
Înregistrările in contabilitate se pot
face manual sau utilizând sistemele informatice de prelucrare automata a
datelor.
Registrele de contabilitate si formularele
comune pe economie, care nu au regim special de inseriere si numerotare,
privind activitatea financiara si contabila, pot fi adaptate in funcţie de
specificul si necesităţile instituţiilor publice, cu
condiţia respectării conţinutului minimal de informaţii si
a normelor de intocmire si utilizare a acestora. Acestea pot fi pretiparite sau editate cu
ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automata a datelor.
Numărul de exemplare al formularelor
care nu au regim special de inseriere si numerotare poate fi diferit de cel
prevăzut in reglementările legale, in condiţiile in care
procedurile proprii privind organizarea si conducerea contabilităţii
impun acest lucru.
1.4.2. Forma de înregistrare in
contabilitate
Formele de înregistrare in contabilitate
reprezintă sistemul de registre, formulare si documente contabile corelate
intre ele, care servesc la înregistrarea cronologica si sistematica in
contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate pe parcursul
exerciţiului bugetar.
La instituţiile publice, forma de
înregistrare in contabilitate a operaţiunilor economico-financiare este
"maestru-sah".
În cadrul formei de înregistrare
"maestru-sah", principalele registre si formulare care se
utilizează sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar, Cartea-mare si
Balanţa de verificare.
La instituţiile publice se poate
folosi forma de înregistrare in contabilitate "maestru-sah
simplificat". In acest caz, contabilitatea sintetica se tine pe "Fise
de cont pentru operaţii diverse", deschise pentru fiecare cont
sintetic in Cartea-mare (sah), iar contabilitatea analitica se tine pe fisele
menţionate la forma de înregistrare "maestru-sah".
Evidenta analitica a creditelor bugetare,
plaţilor de casa si a cheltuielilor efective se tine cu ajutorul
"Fisei pentru operaţii bugetare".
1.4.3. Registrele de contabilitate
Registrele de contabilitate obligatorii
sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Cartea mare.
Acestea se utilizează in stricta
concordanta cu destinaţia acestora si se prezintă in mod ordonat si
astfel completate incat sa permită, in orice moment, identificarea si
controlul operaţiunilor contabile efectuate.
Registrele de contabilitate se pot prezenta
sub forma de registru, foi volante sau listări informatice, după caz.
Registrul-jurnal este un document contabil
obligatoriu de înregistrare cronologica si sistematica a modificării
elementelor de activ si de pasiv ale instituţiei.
Registrul-jurnal se întocmeşte de
fiecare instituţie publica intr-un singur exemplar, dupa ce a fost
numerotat, snuruit, parafat si înregistrat in evidenta instituţiei.
Numerotarea filelor registrelor se va face in
ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota in ordinea
completării lor.
Se întocmeşte zilnic sau lunar,
după caz, prin înregistrarea cronologica, fara ştersături si
spatii libere, a documentelor în care se reflecta mişcarea elementelor de
activ si de pasiv ale unităţii.
Operaţiunile de aceeaşi natura,
realizate in acelaşi loc de activitate, pot fi recapitulate intr-un
document centralizator, denumit jurnal-auxiliar, care sta la baza
înregistrării in Registrul-jurnal.
Instituţiile publice pot utiliza
jurnale auxiliare pentru operaţiunile de casa si banca, decontările
cu furnizorii, situaţia incasarii-achitarii facturilor, etc. Acestea pot
înregistra in Registrul-jurnal sumele centralizate pe conturi, preluate din
aceste jurnale.
In condiţiile conducerii
contabilităţii cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare
automata a datelor, fiecare operaţiune economico-financiara se va
înregistra prin articole contabile, in mod cronologic, după data de
întocmire sau de intrare a documentelor in unitate. In aceasta situaţie,
Registrul-jurnal se editează lunar, iar paginile vor fi numerotate pe
măsura editării lor.
In cazul in care o instituţie publica
are unităţi subordonate fara personalitate juridica care conduc
contabilitatea pana la balanţa de verificare, Registrul-jurnal se va
conduce de către unităţile subordonate, cu condiţia
înregistrării acestuia in evidenta unităţii.
Registrul-inventar este un document
contabil obligatoriu in care se înregistrează toate elementele de activ si
de pasiv grupate in funcţie de natura lor, inventariate potrivit legii.
Registrul-inventar se întocmeşte de
fiecare instituţie publica intr-un singur exemplar, după ce a fost
numerotat, snuruit, parafat si înregistrat in evidenta instituţiei.
Registrul-inventar se întocmeşte la
înfiinţarea instituţiei, cel puţin o dată pe an pe
parcursul funcţionarii instituţiei, cu ocazia fuziunii,
divizării sau încetării activităţii, precum si in alte
situaţii prevăzute de lege pe baza de inventar faptic.
In acest registru se înscriu, intr-o forma
recapitulativa, elementele inventariate după natura lor, suficient de
detaliate pentru a putea justifica conţinutul fiecărui post al
bilanţului.
Registrul-inventar se completează pe
baza inventarierii faptice a fiecărui cont de activ si de pasiv.
Elementele de activ si de pasiv înscrise in Registrul-inventar au la baza
listele de inventariere sau alte documente care justifica conţinutul
acestora.
In cazul in care inventarierea are loc pe
parcursul anului, in Registrul-inventar se înregistrează soldurile
existente la data inventarierii, la care se adaugă rulajele
intrărilor si se scad rulajele ieşirilor de la data inventarierii
pana la data încheierii exerciţiului.
In cazul in care o instituţie publica
are unităţi subordonate fara personalitate juridica care conduc
contabilitatea pana la balanţa de verificare, registrul-inventar se va
conduce de către unităţile subordonate, cu condiţia înregistrării
acestuia in evidenta unităţii.
Registrul "Cartea mare" este un
registru contabil obligatoriu in care se înregistrează lunar si
sistematic, prin regruparea conturilor, existenta si mişcarea elementelor
de activ si de pasiv, la un moment dat.
Registrul Cartea mare (sah) se
întocmeşte intr-un exemplar, lunar, separat pentru debitul si separat
pentru creditul fiecărui cont sintetic, pe măsura înregistrării
operaţiunilor.
Cartea mare sta la baza întocmirii
balanţei de verificare. Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fisa de
cont pentru operaţiuni diverse. Editarea Cărţii mari se va
efectua numai la cererea organelor de control sau in funcţie de
necesităţile proprii.
1.4.4. Balanţa de verificare
Balanţa de verificare este documentul
contabil utilizat pentru verificarea exactităţii înregistrărilor
contabile si controlul concordantei dintre contabilitatea sintetica si cea
analitica, precum si principalul instrument pe baza căruia se întocmesc
situaţiile financiare.
Balanţa de verificare se
întocmeşte pe baza datelor preluate din Cartea mare (sah), respectiv din
fisele deschise distinct pentru fiecare cont sintetic.
Pentru verificarea înregistrărilor in
contabilitatea analitica se întocmesc balanţe de verificare analitice. La
instituţiile publice, balanţele de verificare sintetice se întocmesc
lunar iar balanţele de verificare analitice, cel mai târziu la
sfârşitul perioadei pentru care se întocmesc situaţiile financiare.
Balanţa de verificare cuprinde pentru
toate conturile instituţiei următoarele elemente: simbolul si
denumirea conturilor, in ordinea înscrisa in planul de conturi, soldurile
iniţiale sau totalul sumelor debitoare si creditoare ale lunii precedente
după caz, rulajele curente debitoare si creditoare, totalul sumelor
debitoare si creditoare, soldurile finale debitoare si creditoare. In
balanţa de verificare pentru luna ianuarie rubrica "solduri
iniţiale" se completează cu soldurile finale debitoare si
creditoare ale lunii decembrie ale anului precedent.
1.4.5. Arhivarea, păstrarea si
reconstituirea documentelor
Instituţiile publice au obligaţia
păstrării in arhiva lor a registrelor de contabilitate, a celorlalte
documente contabile, precum si a documentelor justificative care stau la baza
înregistrărilor in contabilitate.
Răspunderea pentru arhivarea
documentelor financiar-contabile revine ordonatorului de credite sau altei
persoane care are obligaţia gestionarii unităţii beneficiare.
Registrele de contabilitate si documentele
justificative si contabile se pot arhiva, in baza unor contracte de
prestări servicii, cu titlu oneros, de către alte persoane juridice
romane, care dispun de condiţii corespunzătoare.
Termenul de păstrare a registrelor si
documentelor justificative si contabile este de 10 ani cu începere de la data
încheierii exerciţiului financiar in cursul căruia au fost întocmite,
cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de
ani. Situaţiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de
ani.
In caz de încetare a activităţii,
instituţiile publice predau documentele la arhivele statului sau arhivele
militare, după caz.
Arhivarea registrelor de contabilitate, a
documentelor justificative si contabile se face in conformitate cu prevederile
legale in vigoare.
Pentru a putea fi înregistrate in
contabilitate, operaţiunile economico-financiare trebuie sa fie inscrise
in documente originale, întocmite sau reconstituite, potrivit legii.
Orice persoana care constata pierderea,
sustragerea sau distrugerea unor documente justificative sau contabile are
obligaţia sa înştiinţeze in scris, in termen de 24 de ore de la
constatare, ordonatorul de credite sau alta persoana care are obligaţia
gestionarii unităţii respective.
In cazul in care pierderea, sustragerea sau
distrugerea documentelor constituie infracţiune, se
înştiinţează imediat organele de urmărire penala.
Reconstituirea documentelor se face pe baza
unui "dosar de reconstituire".
Documentele reconstituite vor purta in mod
obligatoriu si vizibil menţiunea "RECONSTITUIT", cu specificarea
numărului si datei dispoziţiei pe baza căreia s-a făcut
reconstituirea.
Documentele reconstituite potrivit legii,
constituie baza legala pentru efectuarea înregistrărilor in contabilitate.
1.4.6. Sistemul informatic
Sistemul informatic de prelucrare automata
a datelor la nivelul fiecărei instituţii trebuie sa asigure
prelucrarea datelor înregistrate in contabilitate in conformitate cu normele
contabile aplicabile, controlul si păstrarea acestora pe suporturi tehnice.
La elaborarea si adaptarea programelor
informatice trebuie avute in vedere criteriile minimale pentru programele
informatice utilizate in activitatea financiara si contabila, potrivit
reglementarilor legale in vigoare.
Unităţile de informatica sau
persoanele care efectuează lucrări cu ajutorul sistemului informatic
de prelucrare automata a datelor poarta răspunderea prelucrării cu
exactitate a informaţiilor din documente, iar beneficiarii răspund
pentru exactitatea si realitatea datelor pe care le transmit pentru prelucrare.
Responsabilităţile ce revin
personalului instituţiei cu privire la utilizarea sistemului informatic de
prelucrare automata a datelor se stabilesc prin regulamente interne.
Din punct de vedere al bazei de date
trebuie sa existe posibilitatea reconstituirii in orice moment a
conţinutului registrelor, jurnalelor si altor documente
financiar-contabile.
1.5. Exerciţiul financiar
Exerciţiul financiar reprezintă
perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale si, de
regula, coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este
de 12 luni.
Exerciţiul financiar incepe la 1
ianuarie si se incheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de
activitate, când acesta incepe la data înfiinţării instituţiei
publice, potrivit legii.
CAP. II
APROBAREA, DEPUNEREA SI COMPONENTA
SITUAŢIILOR FINANCIARE
2.1. Prevederi generale
Pentru instituţiile publice,
documentul oficial de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat in
administrarea statului si a unităţilor administrativ-teritoriale si a
execuţiei bugetului de venituri si cheltuieli, il reprezintă
situaţiile financiare. Acestea se intocmesc conform normelor elaborate de
Ministerul Finanţelor Publice, aprobate prin ordin al ministrului
finanţelor publice.
Situaţiile financiare se intocmesc in
moneda naţionala, respectiv in lei, fara subdiviziunile leului.
Pentru necesităţile proprii de
informare si la solicitarea unor organisme internaţionale, se pot intocmi
situaţii financiare si intr-o alta moneda.
Intocmirea situaţiilor financiare
anuale trebuie sa fie precedată obligatoriu de inventarierea generala a
elementelor de activ si de pasiv si a celorlalte bunuri si valori aflate in
gestiune, potrivit normelor emise in acest scop de Ministerul Finanţelor
Publice.
Situaţiile financiare trebuie sa ofere
o imagine fidela a activelor, datoriilor, poziţiei financiare (active
nete/patrimoniu net/capital propriu), precum si a performantei financiare si a
rezultatului patrimonial.
Situaţiile financiare se semnează
de conducătorul instituţiei si de conducătorul compartimentului
financiar-contabil sau de alta persoana imputernicita să
îndeplinească aceasta funcţie.
Instituţiile publice au obligaţia
sa prezinte la unităţile de trezorerie a statului la care au deschise
conturile, situaţia fluxurilor de trezorerie pentru obţinerea vizei
privind exactitatea plaţilor de casa, a soldurilor conturilor de
disponibilităţi, după caz, pentru asigurarea concordantei datelor
din contabilitatea instituţiei publice cu cele din contabilitatea
unităţilor de trezorerie a statului.
Situaţiile fluxurilor de trezorerie
care nu corespund cu datele din evidenta trezoreriilor statului se vor restitui
instituţiilor publice respective pentru a introduce corecturile
corespunzătoare.
Este interzis instituţiilor publice sa
centralizeze situaţiile financiare ale instituţiilor din subordine
care nu au primit viza trezoreriei statului.
Instituţiile publice ai căror
conducători au calitatea de ordonatori de credite secundari sau
terţiari, depun un exemplar din situaţiile financiare trimestriale si
anuale la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta.
Ministerele, celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, alte
autorităţi publice, instituţii autonome si unităţile
administrativ-teritoriale, ai căror conducători au calitatea de
ordonator principal de credite, depun la Ministerul Finanţelor Publice sau
direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene si a
municipiului Bucureşti, după caz, un exemplar din situaţiile
financiare trimestriale si anuale, potrivit normelor si la termenele stabilite
de acesta.
Unităţile fara personalitate
juridica, subordonate instituţiei publice, organizează si conduc
contabilitatea operaţiunilor economico-financiare pana la nivel de
balanţa de verificare, fara a intocmi situaţii financiare.
Activitatea desfăşurata in
străinătate de unităţile fara personalitate juridica,
subordonate instituţiilor publice din România, se include in
situaţiile financiare ale persoanei juridice romane si se raportează
pe teritoriul României.
2.2. Componenta Situaţiilor Financiare
Situaţiile financiare trimestriale si
anuale cuprind:
a) bilanţul;
b) contul de rezultat patrimonial;
c) situaţia fluxurilor de trezorerie;
d) situaţia modificărilor in
structura activelor/capitalurilor;
e) anexe la situaţiile financiare,
care includ: politici contabile si note
explicative;
f) contul de execuţie bugetara.
2.3.
Bilanţul
2.3.1. Prevederi generale
Bilanţul este documentul contabil de
sinteza prin care se prezintă elementele de activ, datorii si capital
propriu ale instituţiei publice la sfârşitul perioadei de raportare,
precum si in alte situaţii prevăzute de lege.
Pentru fiecare element de bilanţ
trebuie prezentata valoarea aferenta elementului respectiv pentru
exerciţiul financiar precedent.
Daca valorile prezentate anterior nu sunt
comparabile, absenta comparabilitatii trebuie prezentata in notele explicative.
Un element de bilanţ pentru care nu
exista valoare nu trebuie prezentat, cu excepţia cazului in care exista un
element corespondent pentru exerciţiul financiar precedent.
In bilanţ, elementele de natura
activelor sunt prezentate in funcţie de gradul crescător al
lichidităţii iar elementele de natura datoriilor sunt prezentate in
funcţie de gradul crescător al exigibilităţii.
Un activ reprezintă o resursa
controlata de către instituţia publica ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se aşteaptă sa genereze beneficii economice
viitoare pentru instituţie si al cărui cost poate fi evaluat in mod
credibil.
O datorie reprezintă o obligaţie
actuala a instituţiei publice ce decurge din evenimente trecute si prin
decontarea căreia se aşteaptă sa rezulte o ieşire de
resurse care incorporează beneficii economice.
Activele si datoriile curente se
prezintă in bilanţ distinct de activele si datoriile necurente.
Capitalul propriu reprezintă interesul
rezidual al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, in
calitate de proprietari ai activelor unei instituţii publice după
deducerea tuturor datoriilor.
Capitalurile proprii se mai numesc si
active nete sau patrimoniu net si se determina ca diferenţa intre active
si datorii.
In funcţie de necesităţile
de informare, Ministerul Finanţelor Publice poate solicita prezentarea in
bilanţ a unor informaţii suplimentare fata de cele care trebuie
prezentate in concordanta cu prezentele reglementari.
Modelul formularului
"Bilanţ" este prezentat in anexa nr. 13 la prezentele norme.
Formatul bilanţului nu poate fi modificat de la un exerciţiu
financiar la altul.
2.3.2. Structura Bilanţului
A. ACTIVE
Active necurente
Active fixe necorporale
Instalaţii tehnice, mijloace de
transport, animale, plantaţii, mobilier, aparatura birotica si alte active
corporale
Terenuri si clădiri
Alte active nefinanciare
Active financiare
Creanţe (peste un an)
Total active necurente
Active curente
Stocuri
Creanţe (sub un an)
Investiţii pe termen scurt
Conturi la trezorerie si banci
Cheltuieli in avans
Total active curente
Total active
B. DATORII
Datorii necurente
Datorii (peste un an)
Împrumuturi pe termen lung
Provizioane
Total datorii necurente
Datorii curente
Datorii (sub un an)
Împrumuturi pe termen scurt
Împrumuturi pe termen lung ce trebuie
plătite in exerciţiul curent
Venituri in avans
Provizioane
Total datorii curente
Total datorii
Active nete/Capitaluri proprii = Total
active - Total datorii
C. Capitaluri proprii
Rezerve si fonduri
Rezultatul patrimonial
Rezultatul reportat
2.4. Contul de rezultat patrimonial
2.4.1. Prevederi generale
Contul de rezultat patrimonial
prezintă situaţia veniturilor, finanţărilor si
cheltuielilor din cursul exerciţiului curent.
Veniturile si finanţările sunt
prezentate pe feluri de venituri după natura sau sursa lor, indiferent
daca au fost încasate sau nu.
Cheltuielile sunt prezentate pe feluri de
cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, indiferent daca au fost
plătite sau nu.
In contul de rezultat patrimonial
(economic) sunt prezentate si veniturile calculate (ex. venituri din reluarea
provizioanelor si ajustărilor de valoare) care nu implica o încasare a
acestora precum si cheltuielile calculate (ex. cheltuieli cu amortizările,
provizioanele si ajustările de valoare) care nu implica o plata a
acestora.
Pentru fiecare element din contul de
rezultat patrimonial trebuie prezentata valoarea aferenta elementului
corespondent pentru exerciţiul financiar precedent.
Daca valorile prevăzute anterior nu
sunt comparabile, absenta comparabilitatii trebuie prezentata in notele
explicative.
Un element din contul de rezultat
patrimonial pentru care nu exista valoare nu trebuie prezentat, cu
excepţia cazului in care exista un element corespondent pentru
exerciţiul financiar precedent.
Rezultatul patrimonial este un rezultat
economic care exprima performanta financiara a instituţiei publice,
respectiv excedent sau deficit patrimonial. Acest rezultat se determina pe
fiecare sursa de finanţare in parte, precum si pe total, ca diferenţa
intre veniturile realizate si cheltuielile efectuate in exerciţiul
financiar curent.
In funcţie de necesităţile
de informare, Ministerul Finanţelor Publice poate solicita prezentarea
unor informaţii suplimentare fata de cele care trebuie prezentate in
concordanta cu prezentele reglementari.
Modelul formularului "Contul de
rezultat patrimonial" este prezentat in anexa nr.14 la prezentele norme.
Formatul Contului de rezultat patrimonial nu poate fi modificat de la un
exerciţiu financiar la altul.
2.4.2. Structura Contului de rezultat
patrimonial
Venituri operaţionale
- venituri din impozite si taxe,
contribuţii de asigurări si alte venituri ale bugetelor
- venituri din activităţi
economice
- finanţări, subvenţii,
transferuri, alocaţii bugetare cu destinaţie speciala
- alte venituri operaţionale
Total venituri operaţionale
Cheltuieli operaţionale
- cheltuieli cu salariile si
contribuţiile aferente
- subvenţii, transferuri
- cheltuieli privind stocurile,
lucrările si serviciile executate de terţi
- cheltuieli de capital, amortizări si
provizioane
- alte cheltuieli operaţionale
Total cheltuieli operaţionale
Excedent (deficit) din activitatea
operaţionala
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Excedent (deficit) din activitatea
financiara
Excedent (deficit) din activitatea curenta
(excedent/deficit din activitatea operaţionala +/-excedent/deficit din
activitatea financiara)
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Excedent/deficit din activitatea
extraordinara
Rezultatul patrimonial (excedent/deficit
din activitatea curenta +/-excedent/deficit din activitatea extraordinara)
2.5. Situaţia fluxurilor de trezorerie
Situaţia Fluxurilor de trezorerie
prezintă existenta si mişcările de numerar divizate in:
Fluxuri de trezorerie din activitatea
operaţionala, care prezintă mişcările de numerar rezultate
din activitatea curenta:
- Încasări
- Plaţi
Fluxuri de trezorerie din activitatea de
investiţii, care prezintă mişcările de numerar rezultate
din achiziţiile ori vânzările de active fixe:
- Încasări
- Plaţi
Fluxuri de trezorerie din activitatea de
finanţare, care prezintă mişcările de numerar rezultate din
împrumuturi primite si rambursate, ori alte surse financiare:
- Încasări
- Plaţi
Formularul se completează de
către fiecare instituţie, cu informaţiile privind incasari si
plaţi efectuate, preluate din rulajele fiecărui cont de la trezorerie
sau banci.
Modelul formularului "Situaţia
fluxurilor de trezorerie" este prezentat in anexa nr. 15 la prezentele
norme.
2.6. Situaţia modificărilor in
structura activelor/capitalurilor
Situaţia modificărilor in
structura activelor/capitalurilor trebuie sa ofere informaţii referitoare
la structura capitalurilor proprii, influentele rezultate din schimbarea
politicilor contabile, influentele rezultate in urma reevaluării
activelor, calculului si înregistrării amortizării sau din corectarea
erorilor contabile.
Situaţia prezintă in detaliu
creşterile si diminuările din timpul anului al fiecărui element
al conturilor de capital.
2.7. Anexele la situaţiile financiare
Anexele sunt parte integranta a
situaţiilor financiare. Ele conţin: politici contabile si note
explicative.
Notele explicative furnizează
informaţii suplimentare care nu sunt incorporate in situaţiile
financiare.
2.7.1. Principii si politici contabile
2.7.1.1. Principii contabile
Elementele prezentate in situaţiile
financiare se evaluează in conformitate cu principiile contabile generale,
conform contabilităţii de angajamente.
- Principiul continuităţii
activităţii - Presupune ca instituţia publica isi continua in
mod normal funcţionarea, fara a intra in stare de desfiinţare sau
reducere semnificativa a activităţii. Daca ordonatorii de credite au
luat cunoştinţa de unele elemente de nesiguranţa legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-si continua
activitatea, aceste elemente trebuie prezentate in notele explicative.
- Principiul permanentei metodelor -
Metodele de evaluare trebuie aplicate in mod consecvent de la un exerciţiu
financiar la altul.
- Principiul prudentei - Evaluarea trebuie făcuta pe
o baza prudenta si in special:
- trebuie sa se tina cont de toate
angajamentele apărute in cursul exerciţiului financiar curent sau al
unui exerciţiu precedent, chiar daca acestea devin evidente numai intre
data bilanţului si data depunerii acestuia;
- trebuie sa se tina cont de toate
deprecierile.
- Principiul contabilităţii pe
baza de angajamente - Efectele tranzacţiilor si ale altor evenimente sunt
recunoscute atunci când tranzacţiile si evenimentele se produc si nu pe
măsura ce numerarul sau echivalentul sau este incasat sau plătit si
sunt înregistrate in evidentele contabile si raportate in situaţiile
financiare ale perioadelor de raportare.
Situaţiile financiare întocmite in
baza acestui principiu oferă informaţii nu numai despre
tranzacţiile si evenimentele trecute care au determinat încasări si
plaţi dar si despre resursele viitoare, respectiv obligaţiile de
plata viitoare.
Acest principiu se bazează pe
independenta exerciţiului potrivit căruia toate veniturile si toate
cheltuielile se raportează la exerciţiul la care se refera, fara a se
tine seama de data incasarii veniturilor, respectiv data plaţii
cheltuielilor.
- Principiul evaluării separate a
elementelor de activ si de datorii - Componentele elementelor de activ sau de
datorii trebuie evaluate separat.
- Principiul intangibilitatii -
Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie sa
corespunda cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
- Principiul necompensarii - Orice
compensare intre elementele de activ si de datorii sau intre elementele de
venituri si cheltuieli este interzisa, cu excepţia compensărilor
intre active si datorii permise de reglementările legale, numai după
înregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor la valoarea
integrala.
- Principiul comparabilitatii
informaţiilor - Elementele prezentate trebuie sa dea posibilitatea
comparării in timp a informaţiilor.
- Principiul materialităţii (pragului
de semnificaţie) - Orice element care are o valoare semnificativa trebuie
prezentat distinct in cadrul situaţiilor financiare iar elementele cu
valori nesemnificative dar care au aceeaşi natura sau au funcţii
similare trebuie însumate si prezentate intr-o poziţie globala. Un element
patrimonial este considerat semnificativ daca omiterea sa ar influenta in mod
vădit decizia utilizatorilor situaţiilor financiare.
- Principiul prevalentei economicului
asupra juridicului (realităţii asupra aparentei) - Informaţiile
contabile prezentate in situaţiile financiare trebuie sa fie credibile, sa
respecte realitatea economica a evenimentelor sau tranzacţiilor, nu numai
forma lor juridica.
Abaterile de la principiile generale
prezentate mai sus pot fi efectuate in cazuri excepţionale. Astfel de
abateri trebuie prezentate in notele explicative, precum si motivele care le-au
determinat, împreuna cu o evaluare a efectului acestora asupra valorii
activelor, datoriilor, poziţiei financiare si a rezultatului patrimonial.
2.7.1.2. Politici contabile
Aplicarea prezentelor reglementari
contabile presupune stabilirea unui set de proceduri de către conducerea
fiecarei instituţii publice pentru toate operaţiunile derulate,
pornind de la întocmirea documentelor justificative pana la întocmirea
situaţiilor financiare trimestriale si anuale.
Aceste proceduri trebuie elaborate de
către specialişti in domeniul economic si tehnic, cunoscători ai
specificului activităţii desfăşurate si ai strategiei
adoptate de instituţie.
La elaborarea politicilor contabile trebuie
respectate principiile de baza ale contabilităţii de angajamente.
Politicile contabile trebuie elaborate
astfel incat sa se asigure furnizarea, prin situaţiile financiare, a unor
informaţii care trebuie sa fie:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor
in luarea deciziilor economice; si
b) credibile in sensul ca:
- reprezintă fidel rezultatul
patrimonial si poziţia financiara a instituţiei publice;
- sunt neutre;
- sunt prudente;
- sunt complete sub toate aspectele
semnificative.
Modificările politicii contabile sunt
permise doar daca sunt cerute de lege sau au ca rezultat informaţii mai
relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile instituţiei
publice. Acest lucru trebuie menţionat in notele explicative.
2.7.2. Note explicative
2.7.2.1. Prevederi generale
Notele explicative la situaţiile
financiare conţin informaţii referitoare la metodele de evaluare a
activelor, precum si orice informaţii suplimentare care sunt relevante
pentru necesităţile utilizatorilor in ceea ce priveşte
poziţia financiara si rezultatele obţinute.
Notele explicative se prezintă
sistematic. Pentru fiecare element semnificativ din bilanţ trebuie sa
existe informaţii in notele explicative.
2.7.2.2. Comparabilitatea
informaţiilor
Pentru elementele prezentate in notele
explicative, se va prezenta de regula suma corespunzătoare anului curent
si celui precedent.
Următoarele informaţii trebuie
prezentate cu claritate si repetate ori de cate ori este necesar, pentru buna
lor înţelegere:
a) numele persoanei juridice care face
raportarea;
b) faptul ca situaţiile financiare
sunt proprii acesteia;
c) data la care s-au încheiat sau perioada
la care se refera situaţiile financiare;
d) moneda in care sunt întocmite
situaţiile financiare;
e) exprimarea cifrelor incluse in raportare
(lei).
2.7.2.3. Corectarea erorilor contabile
Eventualele erori constatate in
contabilitate, după aprobarea si depunerea situaţiilor financiare,
vor fi corectate in anul in care acestea se constata.
Erorile contabile pot sa apară ca
urmare a unor greşeli matematice, greşelilor de aplicare a
politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a
evenimentelor si fraudelor.
Corectarea unor asemenea erori aferente
exercitiilor precedente se efectuează pe seama rezultatului reportat.
In notele la situaţiile financiare
trebuie prezentate informaţii suplimentare cu privire la erorile
constatate.
2.7.2.4. Conţinutul si structura
notelor explicative
Conţinutul si structura notelor
explicative se vor dezvolta prin precizări pentru întocmirea
situaţiilor financiare.
2.8. Reguli generale de evaluare
Pentru evaluarea elementelor din
bilanţ, se stabilesc următoarele reguli:
a) Evaluarea la data intrării in
instituţia publica
La data intrării in patrimoniu
bunurile se evaluează si se înregistrează in contabilitate la
valoarea de intrare, denumita valoare contabila (costul istoric), care se
stabileşte astfel:
- la cost de achiziţie - pentru
bunurile procurate cu titlu oneros;
- la cost de producţie - pentru
bunurile produse in instituţie;
- la valoarea justa - pentru bunurile
obţinute cu titlu gratuit.
Costul de achiziţie al bunurilor
cuprinde: preţul de cumpărare, taxele de import si alte taxe (cu
excepţia acelora pe care instituţia publica le poate recupera de la
autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare si alte
cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.
Reducerile comerciale acordate de furnizor
nu fac parte din costul de achiziţie.
Costul de producţie al unui bun
cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime si materialelor
consumabile si cheltuielile de producţie direct atribuibile bunului.
Costul de producţie sau de prelucrare
al stocurilor, precum si costul de producţie al activelor fixe cuprind
cheltuielile directe aferente producţiei, si anume: materiale directe,
energie consumata in scopuri tehnologice, manopera directa si alte cheltuieli
directe de producţie, precum si cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocata in mod raţional ca fiind legata de fabricaţia
acestora.
Următoarele elemente reprezintă
exemple de costuri care nu trebuie incluse in costul stocurilor, ci sunt
recunoscute drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit:
- pierderile de materiale, manopera sau
alte costuri de producţie inregistrate peste limite normal admise;
- cheltuielile de depozitare, cu
excepţia cazurilor in care aceste costuri sunt necesare in procesul de
producţie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricaţie;
- regiile (cheltuielile) generale de
administraţie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul
final;
- costurile de desfacere.
Prin activ cu ciclu lung de fabricaţie
se înţelege un activ care solicita in mod necesar o perioada
substanţiala de timp pentru a fi gata in vederea utilizării sau
pentru vânzare.
Valoarea justa a unui bun reprezintă
suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de buna voie intre doua parti
aflate in cunoştinţa de cauza, in cadrul unei tranzacţii cu
preţul determinat obiectiv.
Pentru bunurile care au valoare de
piaţa, valoarea justa este identica cu valoarea de piaţa.
b) Evaluarea cu ocazia inventarierii
Evaluarea elementelor de activ si pasiv cu
ocazia inventarierii se face la valoarea actuala a fiecărui element,
denumita valoare de inventar, stabilita in funcţie de utilitatea bunului,
starea acestuia si preţul pieţei, conform normelor emise in acest
scop de Ministerul Finanţelor Publice.
c) Evaluarea la încheierea
exerciţiului financiar
La încheierea exerciţiului financiar,
elementele de activ si de pasiv de natura datoriilor se evaluează si se
reflecta in situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusa de
acord cu rezultatele inventarierii.
In acest scop, valoarea de intrare se
compara cu valoarea stabilita pe baza inventarierii, respectiv valoarea de
inventar. In acest caz, se vor avea in vedere printre altele:
- pentru elementele de activ, diferentele
constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea contabila neta se
înregistrează in contabilitate pe seama unei ajustări pentru
depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este temporara,
aceste elemente mentinindu-se, la valoarea lor de intrare.
Prin valoare contabila neta se intelege
valoarea de intrare, mai puţin amortizarea si ajustările pentru
depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.
- pentru elementele de pasiv de natura
datoriilor, diferentele constatate in plus intre valoarea de inventar si
valoarea de intrare se înregistrează in contabilitate, pe seama
elementelor corespunzătoare de datorii.
La fiecare data a bilanţului:
- elementele monetare exprimate in valuta
(disponibilităţi si alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele si
depozitele bancare, creanţe si datorii in valuta) trebuie evaluate si
raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Naţionala a României,
valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferentele de curs
valutar, favorabile sau nefavorabile, intre cursul de la data
înregistrării creanţelor sau datoriilor in valuta sau cursul la care
au fost raportate in situaţiile financiare anterioare si cursul de schimb
de la data încheierii exerciţiului financiar, se înregistrează la
venituri sau la cheltuieli financiare, după caz;
- pentru creanţele si datoriile,
exprimate in lei, a căror decontare se face in funcţie de cursul unei
valute, eventualele diferente favorabile sau nefavorabile, care rezulta din
evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare.
- elementele nemonetare achiziţionate
cu plata in valuta si înregistrate la costul istoric (active fixe, stocuri)
trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării
tranzacţiei;
- elementele nemonetare achiziţionate
cu plata in valuta (active fixe, stocuri) si înregistrate la valoarea justa
trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent la data determinării
valorilor respective.
Prin elemente monetare se intelege
disponibilităţile băneşti, si activele/datoriile de
primit/de plătit in sume fixe sau determinabile.
d) Evaluarea la data ieşirii din
unitate
La data ieşirii din instituţie
sau la darea in consum, bunurile se evaluează si se scad din gestiune la
valoarea lor de intrare.
2.9. Contul de execuţie bugetara
2.9.1. Prevederi generale
Contul de execuţie bugetara va
cuprinde toate operaţiunile financiare din timpul exerciţiului
financiar cu privire la veniturile încasate si plăţile efectuate, in
structura in care a fost aprobat bugetul, si trebuie sa conţină:
a) informaţii privind veniturile:
- prevederi bugetare iniţiale,
prevederi bugetare definitive
- drepturi constatate
- incasari realizate
- drepturi constatate de incasat
b) informaţii privind cheltuielile:
- credite bugetare iniţiale, credite
bugetare definitive
- angajamente bugetare
- angajamente legale
- plaţi efectuate
- angajamente legale de plătit
- cheltuieli efective (costuri, consumuri
de resurse).
c) informaţii privind rezultatul
execuţiei bugetare (incasari realizate minus plaţi efectuate).
* Conţinutul si structura Contului de
execuţie se vor dezvolta prin precizări pentru întocmirea
situaţiilor financiare.
2.9.2. Intocmirea Contului de
execuţie bugetara
Contul de execuţie bugetara se
întocmeşte pe baza datelor preluate din rulajele debitoare si creditoare
ale conturilor de disponibil, care trebuie sa corespunda cu cele din conturile
deschise in trezorerie sau la banci, după caz.
Modelul formularului "Cont de
execuţie" pentru veniturile bugetului instituţiei publice este
prevăzut in anexa nr. 16 la prezentele norme.
Modelul formularului "Cont de
execuţie" pentru cheltuielile bugetului instituţiei publice este
prevăzut in anexa nr. 17 la prezentele norme.
In funcţie de modificările
intervenite in structura clasificatiei bugetare, Ministerul Finanţelor
Publice va actualiza aceste formulare.
2.10. Alte prevederi
Comasarea prin absorbirea unei
instituţii publice de către o alta instituţie publica are ca
efect dizolvarea fara lichidare a instituţiei care isi inceteaza existenta
si transmiterea patrimoniului sau către instituţia publica
absorbanta, in starea in care se găseşte la data comasării.
Operaţiile care trebuie efectuate, in
situaţia comasării prin absorbire, divizare sau dizolvare sunt:
* Inventarierea patrimoniului in
conformitate cu prevederile Legii
contabilităţii nr. 82/1991 republicata si cu Normele
privind inventarierea elementelor de activ si de pasiv.
* Intocmirea situaţiilor financiare
de incetare a activităţii, pe formulare si conform metodologiei
elaborate de Ministerul Finanţelor Publice pentru instituţii publice.
In cazul comasării prin absorbire,
instituţia publica absorbanta dobândeşte toate bunurile, drepturile
si obligaţiile instituţiei publice care isi inceteaza activitatea si
care este absorbita. Predarea-primirea activelor si pasivelor instituţiei
absorbite, către instituţia absorbanta are loc după publicarea
actului de reorganizare si aprobarea de către ordonatorul principal de
credite a inventarului, situaţiilor financiare si contractelor in curs de
execuţie la data comasării.
CAP. III
PREVEDERI REFERITOARE LA ELEMENTELE DE
BILANŢ
A. ACTIVE
1. Active fixe
Activele fixe - sunt active deţinute
de către instituţiile publice in scopul utilizării lor pe termen
lung. Activele fixe includ activele fixe corporale, activele fixe necorporale
si activele financiare.
1.1. Active fixe necorporale
1.1.1. Definiţie
Activele fixe necorporale - sunt active
fara substanţa fizica, care se utilizează pe o perioada mai mare de
un an.
Contabilitatea sintetica a activelor fixe
necorporale se tine pe categorii iar contabilitatea analitica pe feluri de
active fixe necorporale.
1.1.2. Conţinut
Activele fixe necorporale cuprind:
- cheltuieli de dezvoltare;
- concesiuni, brevete, licenţe,
mărci comerciale, drepturi si active similare, cu excepţia celor
create intern de instituţie;
- înregistrări ale reprezentaţiilor
teatrale, programe de radio sau televiziune, lucrări muzicale, evenimente
sportive, lucrări literare, artistice ori recreative efectuate pe
pelicule, benzi magnetice sau alte suporturi;
- alte active fixe necorporale;
- avansuri si active fixe necorporale in
curs de execuţie.
1.1.2.1. Cheltuieli de dezvoltare - sunt
active generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor
cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau
îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii
producţiei de serie sau utilizării (contul 203).
Exemple de activităţi de
dezvoltare sunt:
- proiectarea, construcţia si testarea
producţiei intermediare sau folosirea intermediara a prototipurilor si
modelelor;
- proiectarea uneltelor si matriţelor
care implica tehnologie noua;
- proiectarea, construcţia si operarea
unei uzine pilot care nu este fezabila din punct de vedere economic pentru
producţia pe scara larga;
- proiectarea, construcţia si testarea
unei alternative alese pentru aparatele, produsele, procesele, sistemele sau
serviciile noi sau îmbunătăţite.
1.1.2.2. Concesiuni, brevete, licenţe,
mărci comerciale, drepturi si active similare achiziţionate sau
dobândite pe alte cai, se înregistrează în conturile de active fixe necorporale,
la costul de achiziţie sau de producţie, după caz. (contul 205).
1.1.2.3. Inregistrări ale
evenimentelor cultural-sportive, respectiv reprezentaţii teatrale,
programe de radio sau televiziune, lucrări muzicale, evenimente sportive,
lucrări literare, artistice ori recreative efectuate pe pelicule, benzi
magnetice sau alte suporturi (contul 206).
1.1.2.4. Alte active fixe necorporale -
includ programele informatice create de instituţie sau achiziţionate
de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum si
alte active fixe necorporale (contul 208).
1.1.2.5. Avansuri si active fixe
necorporale în curs de execuţie - cuprind avansurile acordate furnizorilor
de active fixe necorporale (contul 234) si activele fixe necorporale neterminate
până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau
costul de achiziţie, după caz (contul 233).
1.1.3. Momentul înregistrării
Activele fixe necorporale se
înregistrează in momentul transferului dreptului de proprietate daca sunt
achiziţionate cu titlu oneros sau in momentul întocmirii documentelor daca
sunt construite sau produse de instituţie, respectiv primite cu titlu
gratuit.
1.1.4. Evaluarea
1.1.4.1.
Evaluarea iniţiala
Activele fixe necorporale trebuie sa fie
evaluate la:
- costul de achiziţie, pentru cele
procurate cu titlu oneros;
- costul de producţie, pentru cele
construite sau produse de instituţie;
- valoarea justa pentru cele primite
gratuit (ex. donatii, sponsorizări).
Valoarea justa se determina pe baza
raportului întocmit de specialişti si cu aprobarea ordonatorului de
credite, sau pe baza unor evaluări efectuate, de regula, de evaluatori
autorizaţi.
Un element necorporal raportat drept
cheltuiala intr-o perioada nu poate fi recunoscut ulterior ca parte din costul
unui activ necorporal.
1.1.4.2. Cheltuieli ulterioare
Cheltuielile ulterioare efectuate cu un
activ fix necorporal după achiziţionarea, finalizarea acestuia sau
primirea cu titlu gratuit care au drept scop menţinerea parametrilor
funcţionali stabiliţi iniţial, se înregistrează în
conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate.
Cheltuielile ulterioare vor majora costul
activului fix necorporal atunci când au ca efect îmbunătăţirea
performantelor fata de parametrii funcţionali stabiliţi iniţial.
1.1.4.3. Evaluarea la data bilanţului
Un activ fix necorporal trebuie prezentat
în bilanţ la valoarea de intrare mai puţin ajustările cumulate
de valoare.
Ajustările de valoare cuprind toate
corecţiile destinate sa tina seama de reducerile valorilor activelor
individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent daca acea reducere
este sau nu definitiva.
Ajustările de valoare pot fi
ajustări permanente, denumite si amortizări, si/sau ajustări
provizorii denumite in continuare ajustări pentru depreciere, in
funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al deprecierii activelor
fixe necorporale.
1.1.5. Amortizarea
Valoarea amortizabila reprezintă
valoarea contabila a activului fix necorporal ce trebuie înregistrata in mod
sistematic pe parcursul duratei de viata utile.
Instituţiile publice amortizează
activele fixe necorporale utilizând metoda amortizării liniare.
Amortizarea se înregistrează lunar,
începând cu luna următoare darii in folosinţa sau punerii in
funcţiune a activului, după caz.
Amortizarea anuala se calculează prin
aplicarea cotei de amortizare la valoarea de intrare a activelor fixe
necorporale.
Cota de amortizare se determina ca raport
intre 100 si durata normala de utilizare prevăzuta de lege.
Cheltuielile de dezvoltare se
amortizează intr-o perioada de cel mult 5 ani, cu aprobarea ordonatorului
de credite (contul 280);
Concesiunile, brevetele, licenţele,
mărcile comerciale, drepturile si activele similare, achiziţionate
sau dobândite pe alte cai se amortizează pe durata prevăzuta pentru
utilizarea lor de către instituţiile publice care le deţin
(contul 280);
Inregistrările de reprezentaţii
teatrale, programe de radio sau televiziune, lucrări muzicale, evenimente
sportive, lucrări literare, artistice ori recreative efectuate pe
pelicule, benzi magnetice sau alte suporturi nu se amortizează.
Programele informatice create de
instituţiile publice, achiziţionate sau dobândite pe alte cai se
amortizează in funcţie de durata probabila de utilizare, care nu
poate depasi o perioada de 5 ani, cu aprobarea ordonatorului de credite (contul
280).
In cazul nerecuperarii integrale, pe calea
amortizării, a valorii contabile a activelor fixe necorporale scoase din
funcţiune, valoarea rămasa neamortizata se include in cheltuielile
instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune.
1.1.6. Ajustări pentru depreciere
Instituţiile publice pot înregistra
ajustări pentru deprecierea activelor fixe necorporale la sfârşitul
exerciţiului financiar, pe seama cheltuielilor (contul 290).
In situaţia in care ajustarea devine
total sau parţial fara obiect, întrucât motivele care au dus la
reflectarea acesteia au încetat sa mai existe într-o anumita măsura,
atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata printr-o reluare
corespunzătoare la venituri.
In situaţia in care se constata o
depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata, ajustarea trebuie
majorata.
Deprecierea unui activ fix necorporal poate
apare in situaţiile:
- încetării sau apropierii
încetării cererii sau nevoii de servicii furnizate de activ;
- bunul va fi inutilizabil sau trebuie
cedat;
- exista o decizie de oprire a
construcţiei unui activ înainte de terminare sau punere in funcţiune;
-
performanta sa în furnizarea serviciilor este inferioara celei
preconizate;
-
modificări de tehnologie sau legislaţie in domeniu.
1.1.7. Reevaluarea
Reevaluarea se efectuează in baza unor
reglementari legale sau de către evaluatori autorizaţi.
Rezultatele reevaluării se
înregistrează in contabilitate potrivit pct. C.3. din prezentele norme
(contul 105).
1.2. Active fixe corporale
1.2.1. Definiţie
Sunt considerate active fixe corporale
obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare si care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au valoare de intrare mai
mare decât limita stabilita prin hotărâre a Guvernului si o durata normala
de utilizare mai mare de un an.
Contabilitatea sintetica a activelor fixe
corporale se tine pe categorii, iar contabilitatea analitica pe fiecare obiect
de evidenta, prin care se înţelege obiectul singular sau complexul de
obiecte cu toate dispozitivele si accesoriile acestuia, destinat sa
îndeplinească în mod independent, în totalitate, o funcţie distincta.
1.2.2. Conţinut
Activele fixe corporale cuprind:
- terenuri si amenajări la terenuri;
- construcţii;
- instalaţii tehnice, mijloace de
transport, animale si plantaţii;
- mobilier, aparatura birotica, echipamente
de protecţie a valorilor umane si materiale si alte active corporale;
- avansuri si active fixe corporale in curs
de execuţie.
1.2.2.1. Terenuri
Contabilitatea terenurilor se tine separat
pentru: terenuri (contul 2111) si amenajări la terenuri (contul 2112).
In contabilitatea analitica, terenurile pot
fi evidenţiate pe următoarele grupe: terenuri agricole, silvice,
terenuri fara construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu
construcţii si altele.
Amenajările la terenuri cuprind
lucrări cum ar fi: racordarea la sistemul de alimentare cu energie
electrica, lucrările de acces, împrejmuirile si altele asemenea.
Potrivit legii terenurile nu sunt supuse
amortizării, dar amenajările la terenuri se amortizează pe o
durata de 10 ani.
1.2.2.2. Construcţii
Construcţiile se evidenţiază
pe grupe, subgrupe, clase si subclase, potrivit Catalogului privind
clasificarea si duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe aprobat
prin hotărâre a Guvernului (contul 212).
1.2.2.3. Instalaţii tehnice, mijloace
de transport, animale si plantaţii
Instalaţiile tehnice, mijloacele de
transport, animalele si plantaţiile se evidenţiază pe grupe, subgrupe,
clase si subclase, potrivit Catalogului privind clasificarea si duratele
normale de funcţionare a mijloacelor fixe aprobat prin hotărâre a
Guvernului (contul 213).
1.2.2.4. Mobilier, aparatura birotica,
echipamente de protecţie a valorilor umane si materiale si alte active
corporale
Mobilierul, aparatura birotica, echipamente
de protecţie a valorilor umane si materiale si alte active corporale se
evidenţiază pe grupe, subgrupe, clase si subclase, potrivit
Catalogului privind clasificarea si duratele normale de funcţionare a
mijloacelor fixe aprobat prin hotărâre a Guvernului (contul 214).
1.2.2.5. Avansuri si active fixe corporale
in curs de execuţie
In cadrul acestora se înregistrează
avansurile acordate furnizorilor de active fixe corporale (contul 232) precum
si activele fixe corporale in curs de execuţie, care reprezintă
lucrările de investiţii neterminate pana la sfârşitul perioadei,
efectuate in regie proprie sau in antrepriza. Acestea se evaluează la
costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz (contul
231).
Activele fixe corporale în curs se trec în
categoria activelor fixe la finalizare după recepţia, darea în
folosinţa sau punerea în funcţiune a acestora, după caz.
1.2.2.6. Alte active ale statului
(zăcăminte, resurse biologice necultivate, rezerve de apa)
Resursele minerale situate pe teritoriul
tarii, in subsolul tarii si al platoului continental in zona economica a
României din Marea Neagra, delimitate conform principiilor dreptului
internaţional si reglementarilor din convenţiile internaţionale
la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice si aparţin statului roman.
Potrivit legislaţiei in vigoare, in
categoria resurselor minerale se includ: cărbunii, minereurile feroase,
neferoase, de aluminiu si roci alumifere, de metale nobile, radioactive,
substanţele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase si
semipretioase, gazele necombustibile, apele geotermale, apele minerale naturale
(gazoase si plate), apele minerale terapeutice, etc.
Zăcămintele reprezintă
rezerve descoperite de minerale, atât de suprafaţa cat si subterane, care
sunt exploatabile economic, tinand seama de nivelul relativ al preturilor.
Zăcămintele cuprind rezervele de cărbune, de petrol si gaze
naturale, rezervele de minereuri metalifere si minereuri nemetalifere (contul
215).
Resursele biologice necultivate sunt
reprezentate de animalele si vegetalele de producţie unica sau permanenta
asupra cărora se exercita dreptul de proprietate, dar a căror
creştere naturala si/sau regenerare nu este plasata sub controlul direct
si responsabilitatea unităţilor instituţionale si nu este
gestionata de acestea. De exemplu, pădurile virgine si resursele piscicole
neexploatate, care fac parte din teritoriul naţional. Aici trebuie incluse
doar resursele care sunt deja exploatabile cu scop economic, sau sunt
susceptibile de a fi exploatate intr-un viitor apropiat (contul 215).
Rezervele de apa sunt întinderi de apa si
alte rezerve subterane in măsura in care prin exercitarea dreptului de
proprietate le sunt date o valoare de piaţa (cont 215).
1.2.3. Momentul înregistrării
Activele fixe corporale se
înregistrează la momentul transferului dreptului de proprietate pentru
cele achiziţionate cu titlu oneros sau la data întocmirii documentelor
pentru cele construite sau produse de instituţie, respectiv primite cu
titlu gratuit.
1.2.4. Evaluarea
1.2.4.1. Evaluarea iniţiala
Activele fixe trebuie sa fie evaluate la:
- costul de achiziţie, pentru cele
procurate cu titlu oneros;
- costul de producţie, pentru cele
construite sau produse de instituţie;
- valoarea justa pentru cele dobândite
gratuit. (ex. donatii, sponsorizări).
Valoarea justa se determina pe baza
raportului intocmit de specialişti si cu aprobarea ordonatorului de
credite, sau pe baza unor evaluări efectuate de regula de evaluatori
autorizaţi.
1.2.4.2. Cheltuieli ulterioare
Cheltuielile ulterioare efectuate cu un
activ fix corporal după achiziţionarea, finalizarea acestuia sau
primirea cu titlu gratuit care au drept scop menţinerea parametrilor
funcţionali stabiliţi iniţial, se înregistrează în
conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate (reparaţii curente).
Cheltuielile ulterioare vor majora costul
activului fix corporal atunci când au ca efect îmbunătăţirea
performantelor fata de parametrii funcţionali stabiliţi iniţial
(modernizări) sau mărirea duratei de viata utile (reparaţii
capitale) si conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare.
Obţinerea de beneficii economice
viitoare se poate realiza fie direct prin creşterea veniturilor,
creşterea potenţialului de servicii furnizate, fie indirect prin
reducerea cheltuielilor de întreţinere si funcţionare.
In cazul clădirilor, investiţiile
efectuate trebuie sa asigure protecţia valorilor umane si materiale si
îmbunătăţirea gradului de confort si ambient sau reabilitarea si
modernizarea termica a acestora.
La expirarea contractului de închiriere
valoarea investiţiilor efectuate la activele fixe luate cu acest titlu, se
scad din contabilitatea instituţiei publice care le-a efectuat si se
înregistrează în contabilitatea instituţiei care le are în patrimoniu
sau a agentului economic, pentru a majora corespunzător valoarea de
intrare a activelor fixe respective, potrivit contractelor încheiate.
1.2.4.3. Evaluarea la data bilanţului
Un activ fix corporal trebuie prezentat in
bilanţ la valoarea de intrare mai puţin ajustările cumulate de
valoare.
Ajustările de valoare cuprind toate
corecţiile destinate sa tina seama de reducerile valorilor activelor
individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent daca acea reducere
este sau nu definitiva.
Ajustările de valoare pot fi
ajustări permanente, denumite si amortizări, si/sau ajustări
provizorii, denumite in continuare ajustări pentru depreciere in
funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al deprecierii activelor
fixe corporale.
1.2.5. Amortizarea
Valoarea amortizabila reprezintă
valoarea contabila a activului fix corporal ce trebuie înregistrata in mod
sistematic pe parcursul duratei de viata utile.
Instituţiile publice amortizează
activele fixe corporale utilizând metoda amortizării liniare (contul 281).
Amortizarea se înregistrează lunar, incepand cu luna următoare
recepţiei sau punerii in funcţiune, după caz, a activului.
Amortizarea anuala se calculează prin
aplicarea cotei de amortizare la valoarea de intrare a activelor fixe
corporale.
Cota de amortizare se determina ca raport
intre 100 si durata normala de utilizare prevăzuta in Catalogul privind
duratele normale de utilizare care se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Amortizarea activelor fixe corporale date
cu chirie, in concesiune sau in folosinţa gratuita, se calculează de
către instituţiile publice care le au in patrimoniu.
Amortizarea investiţiilor efectuate la
activele fixe corporale închiriate de instituţiile publice se
înregistrează de instituţiile publice care au efectuat investiţiile,
pe perioada contractului sau pe durata normala de utilizare rămasa,
după caz.
La încetarea contractului, valoarea
investiţiilor nediminuata cu amortizarea calculata se cedează
instituţiei publice care le are in patrimoniu sau agentului economic,
după caz, pentru a majora corespunzător valoarea de intrare a
activelor fixe corporale.
In procesul-verbal de predare-preluare a
investiţiei se va menţiona si valoarea amortizării
investiţiei, pentru ca instituţia publica care le are in patrimoniu
sau agentul economic sa poată înregistra amortizarea corespunzătoare
noii valori de intrare.
Activele fixe corporale aflate in
patrimoniul instituţiilor publice se amortizează pe o durata normala
de funcţionare cuprinsa in cadrul unei plaje de ani (durata minima si
maxima), existând posibilitatea alegerii numărului de ani de amortizare in
cadrul acestor durate. Astfel stabilita, durata normala de funcţionare a
activului fix ramane neschimbata pana la recuperarea integrala a valorii de intrare
a acestuia.
In cazul nerecuperarii integrale, pe calea
amortizării, a valorii contabile a activelor fixe corporale scoase din
funcţiune, valoarea rămasa neamortizata se include in cheltuielile
instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune.
1.2.6. Ajustări pentru depreciere
Instituţiile publice pot înregistra
ajustări pentru deprecierea activelor fixe corporale la sfârşitul
exerciţiului financiar, pe seama cheltuielilor (contul 291).
In situaţia in care ajustarea devine
total sau parţial fara obiect, intrucat motivele care au dus la
reflectarea acesteia au încetat sa mai existe intr-o anumita măsura,
atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata printr-o reluare
corespunzătoare la venituri.
In situaţia in care se constata o
depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata, ajustarea trebuie
majorata.
Deprecierea unui activ fix corporal poate
apare in situaţiile:
- deteriorării fizice a activului;
- încetării sau apropierii incetarii
cererii sau nevoii de servicii furnizate de activ;
- bunul va fi inutilizabil sau trebuie
cedat;
- exista o decizie de oprire a
construcţiei unui activ inainte de terminare sau punere in funcţiune;
- performanta sa in furnizarea serviciilor
este inferioara celei preconizate;
- modificări de tehnologie sau
legislaţie in domeniu.
1.2.7. Reevaluarea
Reevaluarea activelor fixe corporale se
face la valoarea justa. Valoarea justa se determina pe baza unor evaluări
efectuate, de regula, de profesionişti calificaţi, membrii ai unui
organism profesional in domeniu.
In cazul in care, ulterior
recunoaşterii iniţiale ca activ, valoarea unui activ fix corporal
este determinata pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea
rezultata din reevaluare va fi atribuita activului, in locul costului de
achiziţie/costului de producţie sau al oricărei alte valori
atribuite inainte acelui activ. In astfel de cazuri, regulile privind
amortizarea se vor aplica activului având in vedere valoarea acestuia,
determinata in urma reevaluării.
Reevaluările trebuie făcute cu
suficienta regularitate, astfel incat valoarea contabila sa nu difere
substanţial de cea care ar fi determinata folosind valoarea justa la data
bilanţului.
Diferenţa dintre valoarea rezultata in
urma reevaluării si valoarea la cost istoric trebuie prezentata la rezerva
din reevaluare (contul 105).
Reevaluarea se efectuează pe baza
normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice sau de
către evaluatori autorizaţi.
Rezultatele reevaluării se
înregistrează in contabilitate potrivit pct. C.3 din prezentele norme
(contul 105).
1.2.8. Alte prevederi
1.2.8.1. Prevederi referitoare la
valorificare si scoatere din funcţiune
Potrivit prevederilor legale in vigoare,
pot fi transmise fara plata, orice fel de bunuri aflate în stare de
funcţionare, indiferent de durata de folosinţa, daca acestea nu mai
sunt necesare instituţiei publice care le are în administrare, dar care
pot fi folosite în continuare de alta instituţie publica sau daca,
potrivit reglementarilor în vigoare, instituţia nu mai are dreptul sa
utilizeze bunul respectiv.
Instituţia publica care
disponibilizeaza bunuri va informa în scris alte instituţii publice pe
care le considera ca ar avea nevoie de bunurile disponibilizate.
Transmiterea, fara plata, de la o
instituţie publica la o alta instituţie publica, se va face pe baza
de proces-verbal de predare-preluare, aprobat de ordonatorul principal de
credite al instituţiei publice care a solicitat sa îi fie transmis bunul
respectiv, precum si de ordonatorul de credite care îl are în administrare.
Instituţiile publice pot valorifica
bunurile si prin schimbarea acestora cu alte bunuri noi, similare, având cel
puţin aceeaşi parametri.
In acest caz, bunurile valorificate prin
schimb pot reprezenta, după caz, plata sau parte din plata datorata pentru
bunurile noi care se achiziţionează conform prevederilor
legislaţiei privind achiziţiile publice.
Scoaterea din funcţiune a activelor
fixe corporale, necorporale si in curs se face cu aprobarea ordonatorului
principal sau secundar de credite, după caz.
La instituţiile publice la care
conducătorii îndeplinesc atribuţiile ordonatorilor terţiari de
credite, scoaterea din funcţiune a activelor fixe corporale, necorporale
si in curs se va face cu aprobarea ordonatorului principal sau secundar de
credite, după caz, in funcţie de subordonare.
1.2.8.2. Prevederi referitoare la leasing
Leasing-ul este operaţiunea in care o
parte, denumita locator/finanţator, transmite pentru o perioada
determinata dreptul de folosinţa asupra unui bun, al cărui proprietar
este, celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, la solicitarea acesteia,
contra unei plaţi periodice, denumita rata de leasing, iar la
sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obliga sa
păstreze dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale.
Operaţiunile de leasing pot avea ca
obiect bunuri imobile, precum si bunuri mobile de folosinţa îndelungata,
aflate in circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe banda audio
si video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor si a altor drepturi
de autor.
Valoarea de intrare reprezintă
valoarea la care a fost achiziţionat bunul de la finanţator,
respectiv costul de achiziţie.
Valoarea reziduala reprezintă valoarea
la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de
proprietate asupra bunului către utilizator.
Dobânda de leasing reprezintă rata
medie a dobânzii bancare pe piaţa romaneasca.
Rata de leasing reprezintă:
- in cazul leasing-ului financiar,
cota-parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing;
- in cazul leasing-ului operaţional,
cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si
un beneficiu stabilit de părţile contractante.
Instituţiile publice care
achiziţionează active fixe in leasing financiar au obligaţia
inregistrarii acestora in contabilitate, deoarece prin contractul de leasing
financiar riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec
asupra utilizatorului dreptului de proprietate din momentul încheierii contractului
(contul 167).
Bunurile achiziţionate in leasing
financiar se supun amortizării, in condiţiile legii.
1.2.8.3. Prevederi referitoare la activele
fixe primite prin donaţii si sponsorizări
Activele fixe corporale si necorporale
primite ca donaţii, sponsorizări sau cu titlu gratuit se
înregistrează în contabilitate la valoarea justa. Valoarea justa se
determina pe baza raportului intocmit de specialişti si cu aprobarea
ordonatorului de credite, sau pe baza unor evaluări efectuate, de regula,
de evaluatori autorizaţi.
1.3. Active financiare
1.3.1. Definiţie
Un activ financiar este orice activ care
reprezintă: depozite, un instrument de capitaluri proprii al unei alte
entităţi, un drept contractual.
1.3.2. Conţinut
Activele financiare cuprind:
- titluri de participare;
- alte titluri imobilizate;
- creanţe imobilizate.
1.3.2.1. Titluri de participare
Titlurile de participare reprezintă
drepturile sub forma de acţiuni deţinute de stat sau unităţile
administrativ-teritoriale potrivit legii, în capitalul unor societăţi
comerciale sau organisme internaţionale, a căror deţinere pe o
perioada îndelungata aduce venituri sub forma de dividende (contul 260).
1.3.2.2. Alte titluri imobilizate
Alte titluri imobilizate sunt reprezentate
de obligaţiunile deţinute de stat, a căror deţinere pe o
perioada îndelungata aduce venituri sub forma de dobânzi (contul 265).
1.3.2.3. Creanţe imobilizate
Creanţele imobilizate reprezintă
drepturile instituţiilor publice pentru împrumuturi acordate pe termen
lung si alte creanţe pe termen lung, potrivit legii.
Contabilitatea creanţelor imobilizate
se tine pe următoarele categorii: împrumuturi acordate pe termen lung si
alte creanţe imobilizate.
In conturile de împrumuturi pe termen lung
se înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor contracte de
împrumut pentru care se percep dobânzi, potrivit legii (cont 267).
In categoria altor creanţe imobilizate
intra: garanţiile, depozitele, depuse de instituţia publica la terti
(cont 267).
1.3.3. Momentul înregistrării
Activele financiare de natura titlurilor de
participare si a altor titluri imobilizate se înregistrează la momentul
dobândirii acestora, in condiţiile prevăzute de lege.
Imprumuturile acordate pe termen lung se
înregistrează in momentul constatării dreptului de creanţa
respectiv.
1.3.4. Evaluarea
1.3.4.1. Evaluarea iniţiala
Activele financiare se evaluează la
costul de achiziţie sau valoarea determinata prin contractul de dobândire
a acestora.
1.3.4.2. Evaluarea la data bilanţului
Activele financiare trebuie prezentate în
bilanţ la valoarea de intrare mai puţin ajustările cumulate
pentru pierderea de valoare.
1.3.5. Ajustări pentru pierderea de valoare
Instituţiile publice pot înregistra
ajustări pentru pierderea de valoare a activelor financiare la
sfârşitul exerciţiului financiar, pe seama cheltuielilor (contul
296).
In situaţia in care ajustarea devine
total sau parţial fara obiect, intrucat motivele care au dus la
reflectarea acesteia au incetat sa mai existe intr-o anumita măsura,
atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata printr-o reluare
corespunzătoare la venituri.
In situaţia in care se constata o
depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata, ajustarea trebuie
majorata.
2. Active curente (circulante)
Recunoaşterea activelor curente
(circulante)
Un activ se clasifica ca activ circulant
(curent) atunci când:
- este achiziţionat sau produs pentru
consum propriu sau in scopul comercializării si se aşteaptă sa
fie realizat in termen de 12 luni de la data bilanţului;
- este reprezentat de creanţe aferente
ciclului de exploatare;
- este reprezentat de trezorerie sau echivalente
de trezorerie a căror utilizare nu este restricţionată.
Ciclul de exploatare reprezintă
perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intra intr-un
proces de transformare si finalizarea acestora in trezorerie sau sub forma unui
echivalent de trezorerie.
Echivalentele de trezorerie reprezintă
investiţiile pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor
convertibile in numerar si sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a
valorii.
Activele circulante (curente) cuprind:
- stocuri, inclusiv valoarea serviciilor
prestate pentru care nu a fost întocmita factura;
- creanţe;
- investiţii pe termen scurt;
- casa si conturi la banci.
2.1. Stocuri
2.1.1. Definiţie
Stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) in curs de producţie in vederea
vânzării in procesul desfăşurării normale a
activităţii: sau
c) sub forma de materii prime, materiale si
alte consumabile ce urmează sa fie folosite in desfăşurarea
activităţii curente a instituţiei, in procesul de producţie
sau pentru prestarea de servicii.
2.1.2. Conţinut
In cadrul stocurilor se cuprind: materiile
prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar,
produsele, animalele si păsările, mărfurile, ambalajele,
producţia in curs de execuţie si bunurile aflate in custodie, pentru
prelucrare sau in consignaţie la terţi.
Sunt incluse de asemenea, stocurile de
materii prime strategice si de alte stocuri cu o importanta deosebita pentru
economia naţionala.
2.1.2.1. Materii prime
Materiile prime participa direct la
fabricarea produselor si se regăsesc in produsul finit integral sau
parţial, fie in starea lor iniţiala, fie transformata (contul 301).
2.1.2.2. Materiale consumabile
Materialele consumabile (materiale
auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe
si materiale de plantat, furaje, medicamente si materiale sanitare si alte
materiale consumabile) care participa sau ajuta la procesul de fabricaţie
fara a se regăsi, de regula, in produsul finit sau asigura
desfăşurarea activităţii curente a instituţiei (contul
302).
2.1.2.3. Materiale de natura obiectelor de
inventar
Materialele de natura obiectelor de
inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mica decât limita
prevăzuta de lege pentru a fi considerate active fixe corporale,
indiferent de durata lor de folosinţa, sau cu o durata mai mica de un an,
indiferent de valoarea lor, precum si bunurile asimilate acestora (echipamentul
de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea speciala,
mecanismele, scule, dispozitive, verificatoare, aparatele de măsura si
control, etc.) (contul 303).
Documentele aflate in fondurile
bibliotecilor, care au statut de bunuri culturale comune sau care au fost
clasate in categoria bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul
cultural naţional mobil, nu sunt active fixe si sunt evidenţiate,
gestionate si inventariate in condiţiile legii. Aceste bunuri fac parte
din categoria materialelor de natura obiectelor de inventar, aflate in
folosinţa (contul 303). Eliminarea documentelor din colecţii se
aplica numai bunurilor culturale comune, uzate fizic sau moral, după o
perioada de minimum 6 luni de la achiziţie.
Pentru organizarea contabilităţii
analitice a cărţilor care au fost trecute in categoria materialelor
de natura obiectelor de inventar, se poate utiliza metoda global-valorica, cu
aprobarea ordonatorului de credite.
Evidenta materialelor de natura obiectelor
de inventar se tine pe doua categorii: materiale de natura obiectelor de
inventar in magazie (contul 3031) si materiale de natura obiectelor de inventar
in folosinţa (contul 3032).
Inregistrarea pe cheltuieli a consumului
acestora se realizează la momentul scoaterii din folosinţa.
2.1.2.4. Materiale rezerva de stat si de
mobilizare
Rezerva de stat - Cuprinde bunuri din
proprietatea publica a statului care se constituie in scopul de a interveni
operativ pentru protecţia populaţiei, a economiei si pentru
apărarea tarii, in situaţii excepţionale determinate de
calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau
nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau in caz de
război (cont 3041).
Rezerva de mobilizare - Cuprinde bunuri din
proprietatea publica a statului si anume:
- in industrie: materii prime, materiale,
semifabricate, subansambluri si elemente de completare, utilaje strict
specializate, scule, dispozitive, verificatoare;
- in comunicaţii si transporturi:
materiale destinate restabilirii si menţinerii in stare de
funcţionare a capacităţilor de transport si telecomunicaţii
necesare asigurării nevoilor forţelor sistemului naţional de
apărare;
- in sănătate: materiale
sanitar-farmaceutice consumabile, materii prime si materiale necesare
fabricării produselor farmaceutice, aparatura, instrumentar medical;
- in comerţ: produse alimentare si
industriale necesare asigurării cererilor unităţilor militare,
solicitate pe plan local, la mobilizare (cont 3042).
2.1.2.5. Ambalaje rezerva de stat si de
mobilizare
Ambalajele rezerva de stat si de mobilizare
- cuprind ambalajele aferente bunurilor ce se constituie in rezerva de stat si
de mobilizare, menţionate la pct. 2.1.2.4.(contul 305).
2.1.2.6. Alte stocuri
In categoria altor stocuri intra:
muniţiile si furniturile pentru apărare naţionala, ordine
publica si siguranţa naţionala, precum si alte stocuri specifice
altor instituţii publice (contul 309).
2.1.2.7. Produse: semifabricate, produse
finite, rebuturi, materiale recuperabile si deşeuri
2.1.2.7.1. Semifabricate
Semifabricatele reprezintă produsele
care nu au parcurs in întregime fazele procesului tehnologic si care au nevoie
de prelucrări ulterioare in cadrul unităţii sau se livrează
terţilor (contul 341).
2.1.2.7.2. Produse finite
Produsele finite sunt produsele are au
parcurs in intregime fazele procesului tehnologic si nu mai au nevoie de
prelucrări ulterioare in cadrul unităţii, putând fi depozitate
in vederea livrării sau expediate direct clienţilor (contul 345).
2.1.2.7.3. Rebuturi, materiale recuperabile
si deşeuri (contul 346)
Rebut definitiv se considera produsul care
nu corespunde prevederilor din standarde, norme tehnice, caiete de sarcini sau
contracte si nu poate fi utilizat decât, eventual, ca materie prima sau ca
material pentru producerea altor bunuri.
Prin rebut parţial se intelege
produsul care nu corespunde prevederilor din standarde, norme tehnice, caiete
de sarcini sau contracte si care, supus unor operaţii de remediere,
eficiente sub aspect economic, devine un produs corespunzător sau poate fi
valorificat ca produs declasat.
Produs declasat se considera produsul care
nu corespunde prevederilor din standarde, norme tehnice, caiete de sarcini sau
contracte, dar poate fi valorificat, potrivit normelor legale, la preţ
redus.
2.1.2.8. Producţia in curs de
execuţie
Producţia in curs de execuţie
reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele
prevăzute in procesul tehnologic, precum si produsele nesupuse probelor si
recepţiei tehnice sau necompletate in întregime (contul 331).
In cadrul producţiei in curs de
execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările si serviciile, precum si
studiile in curs de execuţie (contul 332).
2.1.2.9. Bunuri confiscate sau intrate,
potrivit legii, in proprietatea privata a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale
Bunurile confiscate sau intrate, potrivit
legii, in proprietatea privata a statului, precum si bunurile de acest fel
aflate in custodie sau in consignaţie la terţi sunt evidenţiate
de către direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau alte
instituţii ale statului potrivit prevederilor legale in vigoare (contul
347).
Bunurile confiscate sau intrate, potrivit
legii, in proprietatea privata a unităţilor administrativ-teritoriale
se evidenţiază in contabilitatea acestora (contul 349).
2.1.2.10. Stocuri aflate la terţi
Stocurile aflate la terţi sunt bunuri
aflate in custodie, pentru prelucrare sau consignaţie la terţi, care
se înregistrează distinct in contabilitate pe categorii de stocuri
(conturile 351, 354, 356, 357, 358, 359).
2.1.2.11. Animale si pasări
In aceasta categorie se includ animalele
născute vii si cele tinere de orice fel (taurine, porcine, ovine-caprine,
cabaline, etc.) crescute pentru producţie (lână, lapte, blana, etc),
reproducţie, munca, reprezentaţie (spectacole), expunere (in parcuri
si grădini zoologice), precum si animalele si pasările la ingrasat
pentru a fi valorificate (contul 361).
2.1.2.12. Mărfuri
Mărfurile reprezintă bunurile pe
care entitatea le cumpăra in vederea revanzarii sau produsele realizate in
instituţii predate spre vânzare magazinelor proprii (contul 371).
2.1.2.13. Ambalaje
Ambalajele includ materialele refolosibile,
achiziţionate sau realizate in instituţie, folosite pentru ambalarea
produselor destinate vânzării si care in mod temporar pot fi păstrate
de terţi, cu obligaţia restituirii in condiţiile prevăzute
in contracte (contul 381).
2.1.3. Momentul înregistrării
Bunurile de natura stocurilor sunt
considerate ca fiind achiziţionate de către instituţii din
momentul in care acestea devin proprietare ale bunurilor sau atunci când
furnizarea acestor bunuri este terminata.
Costurile bunurilor de natura stocurilor se
recunosc in momentul consumului acestora.
Excepţie fac materialele de natura obiectelor de inventar, al
căror cost se recunoaşte in momentul scoaterii din folosinţa.
Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri
materiale, precum si efectuarea de operaţiuni economice, fara sa fie
înregistrate in contabilitate, sunt interzise.
In aplicarea acestor prevederi este necesar
sa se asigure:
a) receptionarea tuturor bunurilor
materiale intrate in instituţie si înregistrarea acestora la locurile de
depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, in custodie sau in
consignaţie se recepţionează si înregistrează distinct ca
intrări in gestiune. Valoarea acestor bunuri se înregistrează in
conturi in afara bilanţului;
b) in situaţia unor decalaje intre
aprovizionarea si recepţia bunurilor care se dovedesc a fi in mod cert in proprietatea
unităţii, se procedează astfel:
- bunurile sosite fara factura se
înregistrează ca intrări in gestiune atât la locul de depozitare cat
si in contabilitate, pe baza recepţiei si a documentelor însoţitoare;
- bunurile sosite si nereceptionate se
înregistrează distinct ca intrări in gestiune la locul de depozitare
pe baza documentelor însoţitoare. Nu se înregistrează in
contabilitate datorita lipsei recepţiei acestora.
c) în cazul unor decalaje intre vânzarea si
livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieşiri din
instituţie, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:
- bunurile facturate si nelivrate se
înregistrează distinct in gestiune, iar in contabilitate in conturi in
afara bilanţului;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se
inregistreaza ca ieşiri din gestiune atât la locurile de depozitare cat si
in contabilitate, pe baza documentelor care confirma ieşirea din gestiune
potrivit legii;
d) bunurile aprovizionate sau vândute cu
clauze privind dreptul de proprietate se inregistreaza la intrări si,
respectiv la ieşiri, atât in gestiune, cat si in contabilitate, potrivit
contractelor incheiate.
2.1.4. Evaluarea
2.1.4.1. Evaluarea iniţiala
Stocurile se inregistreaza in contabilitate
la costul de achiziţie, costul de producţie sau valoarea justa,
după caz.
Costul stocurilor trebuie sa cuprindă
toate costurile aferente achiziţiei si prelucrării, precum si alte
costuri suportate pentru a aduce stocurile in forma si in locul in care se
găsesc.
Costul de producţie sau de prelucrare
al stocurilor, precum si costul de producţie al activelor fixe cuprind
cheltuielile directe aferente producţiei, si anume: materiale directe,
energie consumata in scopuri tehnologice, manopera directa si alte cheltuieli
directe de producţie, precum si cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocata in mod raţional ca fiind legata de fabricaţia
acestora.
Costul stocurilor unui prestator de
servicii cuprinde manopera si alte cheltuieli legate de personalul direct
angajat in furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu
supravegherea, precum si regiile corespunzătoare. In funcţie de specificul
activităţii, pentru determinarea
costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, in
activitatea de producţie sau metoda preţului cu amănuntul, in
comerţul cu amănuntul.
Costul standard ia in considerare
nivelurile normale ale materialelor si consumabilelor, manoperei, eficientei si
capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite
periodic si ajustate, daca este necesar, in funcţie de condiţiile
existente la un moment dat.
Diferentele de preţ fata de costul de
achiziţie sau de producţie trebuie evidenţiate distinct in
contabilitate, fiind recunoscute in costul activului.
Repartizarea diferentelor de preţ
asupra valorii bunurilor ieşite si asupra stocurilor se efectuează cu
ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:
*T*
Soldul iniţial al +
Diferentele de preţ aferente
diferentelor de preţ intrărilor in cursul perioadei la
preţ de inregistrare, cumulat de
la inceputul
exerciţiului financiar
pana la
finele perioadei de
referinţa
Coeficient =
----------------------------------------------------------- x 100
de Soldul iniţial al +
Valoarea intrărilor in cursul
repartizare stocurilor la preţ de perioadei la preţ de inregistrare,
inregistrare cumulat de la inceputul exerci-
ţiului financiar pana la finele
perioadei de referinţa
*ST*
* La calcularea procentului mediu de adaos
comercial, soldul iniţial al contului de mărfuri si valoarea
intrărilor de mărfuri nu vor include TVA neexigibila.
Acest coeficient se inmulteste cu valoarea
bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma
rezultata se înregistrează in conturile corespunzătoare in care au
fost înregistrate bunurile ieşite.
Coeficienţii de repartizare a
diferentelor de preţ pot fi calculaţi la nivelul conturilor sintetice
de gradul I si II, prevăzute in planul general de conturi, pe grupe sau
categorii de stocuri.
La sfârşitul perioadei, soldurile
conturilor de diferente se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri,
la preţ de înregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea
stocurilor la costul de achiziţie sau costul de producţie, după
caz.
Diferentele de preţ se
înregistrează proporţional atât asupra valorii bunurilor ieşite,
cat si asupra bunurilor ramase in stoc.
Metoda preţului cu amănuntul este
folosita in unităţile de desfacere cu amănuntul pentru a
determina costul stocurilor cu articole numeroase si cu mişcare rapida,
care au marje similare si pentru care nu este indicat sa se folosească
alta metoda.
In aceasta situaţie, costul bunurilor
vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din preţul
de vânzare al stocurilor. Orice modificare a preţului de vânzare presupune
recalcularea marjei brute.
2.1.4.2. Evaluarea la ieşirea din
gestiune
La ieşirea din gestiune, stocurile se
evaluează si se înregistrează in contabilitate prin aplicarea uneia
din metodele:
a) metoda primul intrat-primul ieşit
(FIFO);
b) metoda costului mediu ponderat (CMP);
c) metoda ultimul intrat-primul-iesit
(LIFO);
a) Metoda "primul intrat - primul
ieşit" (FIFO) - potrivit acestei metode, bunurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al
primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile
ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de
producţie al lotului următor, in ordine cronologica.
b)
Metoda costului mediu ponderat (CMP) - presupune calcularea costului
fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor
similare aflate in stoc la începutul perioadei si a costului elementelor
similare produse sau cumpărate in timpul perioadei. Media poate fi calculata
periodic sau după fiecare recepţie.
c) Metoda "ultimul intrat-primul
ieşit" (LIFO) - potrivit acestei metode, bunurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al
ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile
ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de
producţie al lotului anterior, in ordine cronologica.
Metoda aleasa trebuie aplicata cu
consecventa pentru elemente similare de natura stocurilor, de la un
exerciţiu la altul. Daca, in situaţii excepţionale, ordonatorii
de credite decid sa schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri, in
notele explicative trebuie sa se prezinte următoarele informaţii:
- motivul schimbării metodei; si
- efectele sale asupra rezultatului.
O instituţie trebuie sa utilizeze
aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au
natura si utilizare similare. Pentru stocurile cu natura sau utilizare
diferita, folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificata.
2.1.4.3. Evaluarea la data bilanţului
Activele de natura stocurilor nu trebuie
reflectate in bilanţ la o valoare mai mare decât valoarea care se poate
obţine prin utilizarea sau vânzarea lor. In acest scop, valoarea
stocurilor se diminuează pana la valoarea realizabila neta, prin
reflectarea unei ajustări pentru depreciere.
Prin valoare realizabila neta se
înţelege preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii, minus
costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, si
costurile estimate necesare vânzării.
2.1.5. Ajustări pentru depreciere
Instituţiile publice pot înregistra
ajustări pentru deprecierea stocurilor la sfârşitul exerciţiului
financiar, pe seama cheltuielilor (conturile 391, 392, 393, 394, 395, 396, 397,
398).
In situaţia in care ajustarea devine
total sau parţial fara obiect, întrucât motivele care au dus la
reflectarea acesteia au incetat sa mai existe intr-o oarecare măsura,
atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata printr-o reluare
corespunzătoare la venituri.
In situaţia in care se constata o
depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata, ajustarea trebuie
majorata.
2.1.6. Alte prevederi referitoare la stocuri
2.1.6.1. Inventarierea producţiei
neterminate
Producţia in curs de execuţie se
determina prin inventarierea producţiei neterminate la sfârşitul
perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a
stadiului de efectuare a operaţiilor tehnologice si evaluarea acesteia la
costul de producţie.
2.1.6.2. Metode de evidenta a stocurilor
Contabilitatea stocurilor se tine
cantitativ si valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent
sau a inventarului intermitent.
In condiţiile folosirii inventarului
permanent, in contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de
intrare si ieşire, ceea ce permite stabilirea si cunoaşterea in orice
moment a stocurilor, atât cantitativ cat si valoric.
Inventarul intermitent consta in stabilirea
ieşirilor si înregistrarea lor in contabilitate pe baza inventarierii
stocurilor la sfârşitul perioadei. In acest caz, ieşirile se
determina ca diferenţa intre valoarea stocului iniţial plus valoarea
intrărilor si valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii.
Contabilitatea analitica a bunurilor se
tine pe baza uneia din următoarele metode: operativ-contabila,
cantitativ-valorica, global-valorica.
Metoda operativ-contabila se poate aplica
pentru contabilitatea analitica a materiilor prime, materialelor consumabile,
materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor
finite, produselor reziduale, mărfurilor si ambalajelor.
Aceasta metoda consta in tinerea, in cadrul
fiecărei gestiuni, a evidentei cantitative a bunurilor, pe feluri, cu
ajutorul fiselor de magazie iar in contabilitate, in tinerea evidentei valorice
pe conturi de materiale, desfăşurate valoric pe gestiuni, iar in
cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de materiale, după caz.
Controlul exactităţii
înregistrărilor din evidenta gestiunilor si din contabilitate se asigura
prin evaluarea stocurilor cantitative, transcrise din fisele de magazie in
registrul stocurilor.
Metoda cantitativ-valorica se poate folosi
pentru contabilitatea analitica a materiilor prime, materialelor consumabile,
materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor
finite, produselor reziduale, mărfurilor, animalelor si ambalajelor.
Aceasta metoda consta in tinerea evidentei
cantitative pe feluri de stocuri in cadrul fiecărei gestiuni, iar in
contabilitate tinerea evidentei cantitativ-valorice.
Verificarea exactităţii
înregistrărilor din evidenta de la locurile de depozitare si din
contabilitate se efectuează prin punctajul periodic dintre
cantităţile operate in fisele de magazie si cele din fisele de cont
analitic din contabilitate.
Metoda global-valorica se poate utiliza
pentru contabilitatea analitica a mărfurilor si ambalajelor din
unităţile de desfacere cu amănuntul, rechizitelor de birou,
imprimatelor, materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura
obiectelor de inventar, precum si altor categorii de bunuri.
Potrivit acestei metode, contabilitatea
analitica a mărfurilor si ambalajelor se tine global-valoric, atât la
gestiune, cat si in contabilitate, iar controlul concordantei
înregistrărilor din evidenta gestiunii si din contabilitate se
efectuează numai valoric la perioade stabilite de unitate.
2.1.6.3. Scăderea din gestiune a
stocurilor
Potrivit prevederilor reglementarilor
legale in vigoare, scăderea din contabilitate a unor pagube care nu se
datorează culpei unei persoane se face in baza aprobării
ordonatorului de credite respectiv, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic
superior.
Pentru instituţiile publice, limitele
maxime de perisabilitate admise, se aproba de ordonatorul principal de credite.
In acest scop, ministerele vor stabili limite proprii, care vor fi supuse spre
avizare Ministerului Finanţelor Publice.
Declasarea si casarea unor bunuri
materiale, se aproba de către ordonatorul superior de credite, respectiv
principal sau secundar, după caz.
2.2. Investiţii pe termen scurt
2.2.1. Conţinut
Investiţiile pe termen scurt la
instituţiile publice se prezintă sub forma obligaţiunilor emise
si răscumpărate. In scopul asigurării surselor de
finanţare, unităţile administrativ-teritoriale pot emite in
condiţiile legii, obligaţiuni cu dobânda sau cu discount pe care le
răscumpăra la termen (conturile 505 si 509).
2.2.2. Evaluarea
2.2.2.1. Evaluarea iniţiala
La intrarea in patrimoniu,
investiţiile pe termen scurt se evaluează la costul de
achiziţie, sau la valoarea stabilita potrivit contractelor.
2.2.2.2. Evaluarea la bilanţ
La bilanţ, investiţiile pe termen
scurt trebuie prezentate la valoarea de intrare mai puţin ajustările
cumulate pentru pierderea de valoare.
2.2.3. Ajustări pentru pierderea de
valoare
Pentru deprecierea investiţiilor pe
termen scurt, la sfârşitul exerciţiului financiar, cu ocazia
inventarierii, instituţiile publice pot reflecta ajustări pentru
pierderea de valoare.
La sfârşitul fiecărui
exerciţiu financiar, ajustările pentru pierderea de valoare a
investiţiilor pe termen scurt se diminuează sau anulează,
după caz, prin reluarea la venituri (contul 595).
In situaţia in care se constata o
depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata, ajustarea trebuie
majorata.
La ieşirea din instituţie a
investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierderea
de valoare se anulează.
2.3. Casa, conturi la trezoreria statului
si banci
2.3.1. Prevederi generale
Contabilitatea trezoreriei asigura evidenta
existentei si mişcării titlurilor de plasament, a altor valori de
trezorerie, a disponibilităţilor existente în conturi la trezoreria
statului, Banca Naţionala a României, băncile comerciale si în
casierie.
În scopul întăririi rolului
finanţelor publice si al asigurării unei discipline bugetare ferme,
instituţiile publice indiferent de sistemul de finanţare si de
subordonare, inclusiv activităţile de pe lângă unele
instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii,
efectuează operaţiunile de încasări si plaţi prin
unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în raza cărora
îsi au sediul si unde au deschise conturile de venituri, cheltuieli si
disponibilităţi, în condiţii de siguranţa. Este interzis
instituţiilor publice de a efectua operaţiunile de mai sus prin
băncile comerciale, cu excepţia situaţiilor prevăzute de
lege.
În vederea efectuării cheltuielilor
prevăzute in buget, instituţiile publice au obligaţia de a
prezenta trezoreriei statului la care au conturile deschise, bugetul de
venituri si cheltuieli/bugetul de cheltuieli, aprobat în condiţiile legii.
Creditele bugetare aprobate prin bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetele locale, pot fi folosite de instituţiile publice finanţate de
la buget, la cererea ordonatorilor de credite numai după deschiderea si
repartizarea creditelor bugetare.
Creditele bugetare aprobate in bugetul
instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din
venituri proprii pot fi folosite in limita disponibilităţilor
existente in cont.
Contabilitatea instituţiilor publice
asigura înregistrarea plaţilor de casa si a cheltuielilor efective, pe
subdiviziunile clasificatiei bugetare, potrivit bugetului aprobat.
2.3.2. Conţinut
Grupa Casa, conturi la trezoreria statului
si banci, include: conturi la trezoreria statului si banci, disponibil al
bugetelor, casa si alte valori, acreditive, disponibil din fonduri cu
destinaţie speciala, disponibil al instituţiei publice finanţate
din venituri proprii, disponibil din veniturile fondurilor speciale, viramente
interne.
2.3.2.1. Disponibilităţi ale
instituţiilor publice la trezoreria statului si banci
Aceasta grupa cuprinde: disponibilul din
împrumuturi din disponibilităţile contului curent general al
trezoreriei statului (contul 510), valorile de încasat sub forma cecurilor
(contul 511), disponibilul in lei si valuta al instituţiilor publice
păstrat la băncile comerciale (contul 512),
disponibilităţile în lei si valuta provenind din împrumuturi interne
si externe contractate de stat (contul 513) si garantate de stat (contul 514),
disponibilul din fonduri externe nerambursabile (contul 515), disponibilul din
împrumuturi interne si externe contractate de autorităţile
administraţiei publice locale (contul 516) si garantate de acestea (contul
517), dobânzile de plătit (contul 5181), dobânzile de încasat (contul
5182), împrumuturi pe termen scurt primite (contul 519).
Dobânzile de încasat aferente
disponibilităţilor aflate in conturi la banci se înregistrează
in contabilitate distinct, fata de cele de plătit, aferente împrumuturilor
primite pe termen scurt.
Dobânzile de plătit si cele de
incasat, in cursul exerciţiului financiar, se înregistrează la
cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz.
Sumele virate sau depuse la banci ori prin
mandat postal, pe baza de documente prezentate instituţiei si neaparute
încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont distinct
(contul 5125).
Depozitele bancare constituite in
condiţiile legii, se evidenţiază distinct in cadrul conturilor
sintetice de disponibilităţi.
Contabilitatea disponibilităţilor
aflate in conturi la banci comerciale si a mişcării acestora, ca
urmare a încasărilor si plaţilor efectuate in valuta, se tine
distinct in lei si in valuta.
Operaţiunile privind încasările
si plăţile in valuta se înregistrează in contabilitate la cursul
zilei, comunicat de Banca Naţionala a României.
Operaţiunile de vanzare-cumparare de
valuta se înregistrează in contabilitate la cursul utilizat de banca
comerciala la care se efectuează schimbul valutar, fara ca acestea sa
genereze diferente de curs valutar.
La finele perioadei, diferentele de curs
valutar rezultate din evaluarea disponibilităţilor in valuta si a
altor valori de trezorerie cum sunt: acreditive, depozite pe termen scurt in
valuta, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţionala a României,
valabil pentru aceasta data, se înregistrează in conturile de venituri sau
cheltuieli din diferente de curs valutar, după caz.
Conturile curente la banci comerciale se
dezvolta in analitic pe fiecare banca.
2.3.2.2. Disponibil al bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat si bugetelor locale
Conturile de disponibil ale bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat si bugetelor locale nu au un
corespondent ca atare in contabilitatea trezoreriei statului si au drept scop
evidenţierea veniturilor încasate si a cheltuielilor efectuate din aceste
bugete astfel:
- disponibilul bugetului de stat la trezoreria
statului (contul 520), corespunzător conturilor de trezorerie: 20
"Venituri ale bugetului de stat" si 23 "Cheltuielile bugetului
de stat";
- disponibilul bugetului local la
trezoreria statului (contul 521), corespunzător conturilor de trezorerie: 21
"Veniturile bugetelor locale" si 24 "Cheltuielile bugetelor
locale";
- disponibilul bugetului asigurărilor
sociale de stat (contul 525), corespunzător conturilor de trezorerie: 22
"Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat" si 25
"Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat";
Aceasta grupa mai include: disponibilul din
fondul de rulment al bugetului local (contul 522), disponibilul din cote
defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale (contul
523), disponibilul din venituri încasate pentru bugetul capitalei (contul 524),
disponibilul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru constituirea
fondului de rezerva (contul 526), disponibilul din fondul de rezerva al
asigurărilor sociale de sănătate (contul 527), disponibilul din
sume încasate in cursul procedurii de executare silita (contul 528),
disponibilul din sume colectate pentru bugete (contul 529).
Compartimentele de creante bugetare din
cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului
Bucuresti, precum si Directia generala de administrare a marilor contribuabili
vor avea in vedere urmatoarele:
- existenta neconcordantei dintre soldul
contului 520 "Disponibil al bugetului de stat" si contul 20
"Veniturile bugetului de stat" din contabilitatea trezoreriei
statului urmare:
- neinregistrarii in contabilitatea
bugetului de stat a operatiunilor privind drepturile constatate si veniturile
incasate privind capitolul 17.01 "Taxe vamale si alte taxe pe tranzactiile
internationale" si alte capitole de venituri a caror evidenta si raportare
se realizeaza de catre Autoritatea Nationala a Vamilor din cadrul Ministerului
Finantelor Publice;
- neinregistrarii in contabilitatea
bugetului de stat de la nivelul directiilor generale ale finantelor publice
judetene si a municipiului Bucuresti, a sumelor incasate din impozitul pe venit
- transmise electronic - Directiei generale de administrare a marilor
contribuabili pentru marii contribuabili transferati la 30.06.2005;
- inregistrarii in contabilitatea bugetului
de stat de la Directia generala de administrare a marilor contribuabili a
sumelor incasate din impozitul pe venit - transmise electronic de directiile
generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti pentru
marii contribuabili transferati la 30.06.2005.
- posibilitatea ca soldul contului 520
"Disponibil al bugetului de stat" sa prezinte sold creditor urmare
operatiunilor de diminuare a veniturilor incasate, potrivit legii (cote
defalcate din impozitul pe venit, sume defalcate din TVA);
- conturile 7312 "Cote si sume
defalcate din impozitul pe venit" si 7352 "Sume defalcate din
TVA" se debiteaza pentru sumele si cotele defalcate din impozitul pe
venit, respectiv sume defalcate din TVA prin creditul contului 520
"Disponibil al bugetului de stat", fapt ce determina ca aceste
conturi sa prezinte sold debitor, prin exceptie de la regula generala de
functionare a conturilor de venituri".
Operatiunea de inchidere a conturilor
respective se va efectua cu sume negative, (in rosu) astfel:
*T*
% = 121.09 "Rezultat patrimonial -
buget
de stat"
7312 "Cote si sume defalcate din
impozitul pe venit"
7352 "Sume defalcate din TVA"
*ST*
--------------
Ultimul paragraf de la litera A, pct. 2
Active curente (circulante), pct. 2.3.2.2. Disponibil al bugetului de stat,
bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor locale a fost introdus de
pct. 1 al Capitolului I din anexa la ORDINUL
nr. 556 din 7 aprilie 2006, publicat in MONITORUL OFICIAL nr. 439
din 22 mai 2006.
2.3.2.3. Casa si alte valori
Contabilitatea disponibilităţilor
aflate în casieria instituţiilor publice, precum si a mişcării
acestora ca urmare a operaţiunilor de încasări si plaţi
efectuate în numerar, se tine distinct în lei si în valuta (contul 531).
Inregistrarea în contabilitate a
operaţiilor în lei sau în valuta se efectuează cu respectarea
reglementarilor emise de Banca Naţionala a României si Ministerul
Finanţelor Publice, precum si a altor reglementari in domeniu.
Operaţiunile privind încasările
si plăţile în valuta se înregistrează în contabilitate la cursul
zilei, comunicat de Banca Naţionala a României.
La finele perioadei,
disponibilităţile în valuta si alte valori de trezorerie (acreditive,
depozite pe termen scurt în valuta) se evaluează la cursul de schimb în
vigoare la acea data, iar diferentele de curs rezultate se înregistrează
în contabilitate ca venituri sau cheltuieli din diferente de curs valutar,
după caz.
Instituţiile publice pot ridica din
contul de finanţare sau din conturile de disponibil, după caz,
deschise la trezoreria statului, sume pentru efectuarea de plaţi în
numerar, reprezentând drepturi de personal, precum si pentru alte cheltuieli
care nu se justifica a fi efectuate prin virament.
Instituţiile publice au obligaţia
sa îsi organizeze activitatea de casierie, astfel încât încasările si
plăţile în numerar sa fie efectuate în condiţii de
siguranţa, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare si în
limita plafonului de casa stabilit de către trezoreria statului pentru
fiecare instituţie publica.
Incasările efectuate de către
instituţiile publice prin casieria proprie se depun în conturile bugetare
respective deschise la trezoreria statului si reprezintă venituri ale
bugetului de stat, ale bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetelor fondurilor speciale.
Veniturile încasate in numerar care sunt
lăsate potrivit legii la dispoziţia instituţiilor ca venituri
proprii, se depun in conturile de disponibilităţi ale acestora.
Instituţiile publice conduc
contabilitatea "altor valori" care includ: timbrele fiscale si
poştale, biletele de tratament si odihna, tichetele si biletele de
călătorie, bonurile valorice pentru carburanţi auto, biletele cu
valoare nominala, tichetele de masa, alte valori, etc. (contul 532).
2.3.2.4. Acreditive
In vederea achitării unor
obligaţii fata de furnizori, se poate solicita instituţiilor publice
deschiderea de acreditive la banci, în lei sau în valuta, în favoarea acestora
(contul 541).
Sumele în numerar, puse la dispoziţia
personalului sau a terţilor, în vederea efectuării unor plaţi în
numele instituţiei, se înregistrează în contabilitate distinct
(contul 542).
2.3.2.5. Disponibil din fonduri cu
destinaţie speciala
Disponibilităţile din fondurile
cu destinaţie speciala constituite in condiţiile legii, se
înregistrează in contabilitate distinct (contul 550).
Alocaţiile bugetare cu destinaţie
speciala acordate instituţiilor publice se inregistreaza in contabilitate
distinct (contul 551).
Sumele de mandat si sumele in depozit pe
care instituţiile publice le pot păstra la finele anului intr-un cont
de disponibil distinct deschis la trezoreria statului se inregistreaza in
contabilitate distinct (contul 552).
Aceasta grupa mai include si
disponibilităţile unor fonduri gestionate de unităţile
administrativ-teritoriale in afara bugetelor locale, respectiv: disponibilul
din taxe speciale (contul 553), disponibilul din amortizarea activelor fixe
deţinute de serviciile publice de interes local (contul 554), disponibilul
fondului de risc (contul 555), disponibilul din depozitele speciale constituite
pentru construirea de locuinţe (contul 556).
In categoria disponibilităţilor
cu destinaţie speciala intra si disponibilul din valorificarea unor bunuri
intrate in proprietatea privata a statului (contul 557) precum si disponibilul
din cofinantarea de la buget aferenta programelor/proiectelor finanţate
din fonduri externe nerambursabile (contul 558).
2.3.2.6. Disponibil al instituţiilor
publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii
Veniturile proprii ale instituţiilor
publice, precum si subvenţiile primite de la buget in completarea
acestora, se incaseaza, se administrează, se utilizează si se
contabilizează potrivit dispoziţiilor legale (conturile 560, 561).
Excedentele rezultate din execuţia
bugetelor instituţiilor publice finanţate din venituri proprii si
subvenţii acordate de la buget, se regularizează la sfârşitul
anului cu bugetul din care au fost acordate subvenţiile, in limita sumelor
primite de la acesta.
Excedentele anuale rezultate din
execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din
venituri proprii, se reportează in anul următor.
2.3.2.7. Disponibil al fondurilor speciale
Fondurile speciale constituite potrivit
legii sunt: Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate si bugetul asigurărilor pentru şomaj. Conturile de
disponibil ale acestor bugete nu au un corespondent ca atare in contabilitatea
trezoreriei statului si au drept scop evidenţierea veniturilor încasate si
a cheltuielilor efectuate din aceste bugete astfel:
- disponibilul Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate: (contul 571),
corespunzător conturilor de trezorerie: 26 "Veniturile bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" si 27 "Cheltuielile bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate";
- disponibilul bugetului asigurărilor
pentru şomaj (contul 574), corespunzător conturilor de trezorerie: 28
"Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj" si 29
"Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj".
2.3.2.8. Viramente interne
In contul de viramente interne se
înregistrează transferurile de disponibilităţi băneşti între conturile de la
trezoreria statului si banci comerciale, precum si între conturile de la
trezorerie sau banci, după caz si din casieria instituţiei.
2.3.2.9. Alte prevederi - Fonduri externe
nerambursabile
Contribuţia financiara a
Comunităţii Europene reprezintă sume care se transfera
Guvernului României de către Comisia Comunităţilor Europene, cu
titlu de asistenta financiara nerambursabila acordata României de către
Comunitatea Europeana.
Fondurile externe nerambursabile sunt
acumulate in conturi distincte si se utilizează numai in limita
disponibilităţilor existente in aceste conturi si in scopul in care
au fost acordate.
Ministerul Finanţelor Publice asigura
gestionarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene prin
conturi deschise la Banca Naţionala a României, trezoreria statului sau,
după caz, la banci comerciale, conform prevederilor memorandumurilor de
înţelegere, memorandumurilor de finanţare si ale Acordului multianual
de finanţare SAPARD.
Disponibilităţile din
contribuţia financiara a Comunităţii Europene si sumele
recuperate si datorate Comunităţii Europene, aflate în conturile
deschise la Banca Naţionala a României, trezoreria statului sau, după
caz, la banci comerciale, sunt purtătoare de dobânda; dobânda se bonifica
si se utilizează conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere,
memorandumurilor de finanţare, ale Acordului multianual de finanţare
SAPARD si ale altor documente încheiate sau convenite între Comisia Europeana
si Guvernul României, precum si, după caz, conform instrucţiunilor
emise de donator.
Contribuţia publica naţionala
destinata cofinantarii în bani a contribuţiei financiare a
Comunităţii Europene se aloca, se utilizează si se
derulează conform cadrului tehnic, juridic si administrativ prevăzut
pentru fondurile nerambursabile.
Sumele necesare finanţării
proiectelor/programelor în cazul indisponibilităţii temporare a
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se transfera
structurilor de implementare, urmând sa se regularizeze cu fondurile primite de
la Comisia Europeana, în limita sumelor eligibile transferate.
Sumele plătite necuvenit din
contribuţia publica naţionala, reprezentând cofinantarea în bani a
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, în scopul
achitării debitelor către Comunitatea Europeana, ca urmare a
eventualelor nereguli sau neglijente stabilite în baza prevederilor
memorandumului de finanţare si a Acordului multianual de finanţare
SAPARD, se recuperează conform legii si se fac venit la bugetul din care
au fost acordate.
Orice înscris pe baza căruia se aloca
fonduri provenind din contribuţia financiara a Comunităţii
Europene si din contribuţia publica naţionala se investeşte cu
titlu executoriu.
Disponibilităţile din
contribuţia publica naţionala destinate cofinantarii în bani a
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, ramase la finele
exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se
reportează în anul următor pentru a fi folosite cu aceiaşi
destinaţie.
3. Terti
3.1. Conţinut
Contabilitatea terţilor asigura
evidenta datoriilor si creanţelor instituţiei în relaţiile
acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, bugetul statului, bugetele
locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, Comunitatea Europeana
(decontările pentru fondurile PHARE, ISPA, SAPARD, etc), cu debitorii si
creditorii diverşi, debitori si creditori ai bugetelor, decontările
intre instituţii publice, precum si evidenta operaţiilor ce necesita
clarificări ulterioare si alte decontări.
3.1.1. Furnizori si conturi asimilate
În contabilitatea furnizorilor se
înregistrează operaţiunile privind achiziţiile de bunuri,
lucrări executate si servicii prestate (conturile 401 si 404).
Avansurile acordate furnizorilor se
înregistrează în contabilitate într-un cont distinct (conturile 232, 234,
409).
Operaţiunile privind achiziţiile
de bunuri, lucrări executate si servicii prestate, precum si
achiziţiile de active fixe pe baza efectelor comerciale, se
înregistrează în conturile corespunzătoare de efecte de plătit
(conturile 403 si 405).
Efectele comerciale scontate neajunse la
scadenta se înregistrează într-un cont în afara bilanţului si se
menţionează în notele explicative.
Efectele comerciale trebuie sa
îndeplinească condiţiile de forma si fond prevăzute de
legislaţia în vigoare, fara de care validitatea lor poate fi contestata
sau anulata.
Bunurile cumpărate, lucrările
executate si serviciile prestate pentru care nu s-au primit facturi, se
evidenţiază distinct in contabilitate (contul 408).
Datoriile in valuta se înregistrează
in contabilitate atât in lei, la cursul de schimb de la data efectuării
operaţiunilor, comunicat de Banca Naţionala a României, cat si in
valuta.
Operaţiunile in valuta trebuie
înregistrate in momentul recunoaşterii iniţiale in moneda de
raportare (leu), aplicandu-se sumei in valuta cursul de schimb dintre moneda de
raportare si moneda străina, la data efectuării tranzacţiei.
Contabilitatea furnizorilor se tine pe
fiecare persoana fizica sau juridica.
In contabilitatea analitica furnizorii se
grupează astfel: interni si externi, iar in cadrul acestora pe termene de
plata.
3.1.2. Clienţi si conturi asimilate
În contabilitatea clienţilor se
înregistrează operaţiunile privind livrările de mărfuri si
produse, lucrările executate si serviciile prestate (contul 411).
Creanţele incerte se
înregistrează distinct in contabilitate (contul 4118).
Operaţiunile privind vânzările de
bunuri, executările de lucrări si prestările de servicii,
efectuate pe baza efectelor comerciale, se înregistrează în conturile
corespunzătoare de efecte de primit (contul 413).
Efectele comerciale scontate neajunse la
scadenta se înregistrează intr-un cont in afara bilanţului si se
menţionează in notele explicative.
Efectele comerciale trebuie sa
îndeplinească condiţiile de forma si fond prevăzute de
legislaţia in vigoare, fara de care validitatea lor poate fi contestata
sau anulata.
Bunurile vândute, lucrările executate
si serviciile prestate pentru care nu s-au întocmit facturi, se
evidenţiază distinct in contabilitate (contul 418).
Avansurile primite de la clienţi se
înregistrează în contabilitate într-un cont distinct (contul 419).
Creanţele in valuta se
înregistrează in contabilitate atât in lei, la cursul de schimb de la data
efectuării operaţiunilor, comunicat de Banca Naţionala a
României, cat si in valuta.
Operaţiunile in valuta trebuie
înregistrate in momentul recunoaşterii iniţiale in moneda de
raportare (leu), aplicandu-se sumei in valuta cursul de schimb dintre moneda de
raportare si moneda străina, la data efectuării tranzacţiei.
Contabilitatea clienţilor se tine pe
categorii, precum si pe fiecare persoana fizica sau juridica.
In
contabilitatea analitica clienţii se grupează astfel: clienţi
interni si externi, iar in cadrul acestora pe termene de încasare.
3.1.3. Personal si conturi asimilate
Contabilitatea decontărilor cu
personalul evidenţiază drepturile salariale, sporurile, premiile,
indemnizaţiile pentru concediile de odihna, precum si cele pentru
incapacitate temporara de munca, plătite din fondul de salarii si alte
drepturi în bani si/sau în natura datorate de instituţia publica
personalului pentru munca prestata (contul 421).
Contabilitatea decontărilor cu
pensionarii - evidenţiază drepturile de pensie si alte drepturi
prevăzute de lege, cuvenite pensionarilor conform legii (contul 422).
Ajutoarele si indemnizaţiile datorate
- evidenţiază ajutoarele de boala pentru incapacitate temporara de
munca, îngrijirea copilului, ajutoare de deces si alte ajutoare acordate
(contul 423).
Contabilitatea decontărilor cu
şomerii - evidenţiază indemnizaţiile de şomaj datorate
şomerilor, potrivit legii (cont 424).
In
contabilitate se înregistrează distinct alte drepturi acordate care,
potrivit reglementarilor în vigoare, nu se suporta din fondul de salarii
(contul 423).
Avansurile acordate personalului -
evidenţiază indemnizaţiile pentru concedii de odihna acordate ca
avans (contul 425).
Drepturile de personal neridicate în
termenul legal se înregistrează într-un cont distinct, deschis pe fiecare
persoana (contul 426).
Reţinerile din salariile personalului
pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau pentru alte
obligaţii ale salariaţilor, datorate terţilor (popriri, pensii
alimentare si altele), se efectuează numai în baza unor titluri executorii
sau ca urmare a unor relaţii contractuale (contul 427).
Sumele datorate si neachitate personalului
(concediile de odihna si alte drepturi de personal) aferente exerciţiului
în curs, se înregistrează ca alte datorii in legătura cu personalul
(contul 4281).
Debitele provenite din avansuri de
trezorerie nedecontate, din distribuiri de uniforme si echipamente de lucru,
precum si debitele provenite din pagube materiale, amenzile si
penalităţile stabilite în baza unor hotărâri ale
instanţelor judecătoreşti, si alte creanţe fata de
personalul unităţii se înregistrează ca alte creanţe în
legătura cu personalul (contul 4282).
3.1.4. Asigurări sociale,
protecţia sociala si conturi asimilate
Contabilitatea decontărilor privind
asigurările sociale evidenţiază contribuţiile angajatorilor
- instituţii publice - pentru asigurări sociale de stat,
asigurări sociale de sănătate, accidente de munca si boli
profesionale, asigurări pentru şomaj (conturi 4311, 4313, 4315, 4371)
precum si contribuţiile asiguraţilor (salariaţi) pentru
asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate si
asigurări pentru şomaj (conturile 4312, 4314, 4372).
Alte datorii sociale - reprezintă sume
datorate altor categorii de persoane, cum ar fi: drepturi pentru donatorii de
sânge, alocaţii si alte ajutoare pentru copii, alocaţia suplimentara
pentru familiile cu mai mulţi copii, ajutoare sociale, indemnizaţii
pentru persoanele cu handicap, si altele (contul 438).
3.1.5. Bugetul statului, bugetele locale,
bugetul asigurărilor sociale de stat si conturi asimilate
In cadrul decontărilor cu bugetul
statului, bugetele locale si alte bugete se cuprind: taxa pe valoarea
adăugata, impozitul pe venituri de natura salariala, impozitul pe
clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport si alte impozite, taxe si
varsaminte asimilate.
Taxa pe valoarea adăugata datorata
bugetului de stat se stabileşte ca diferenţa între valoarea taxei
exigibile aferente bunurilor livrate sau serviciilor prestate (taxa pe valoarea
adăugata colectata - contul 4427) si a taxei deductibile pentru
cumpărările de bunuri si servicii (taxa pe valoarea adăugata deductibila
- contul 4426).
In situaţia în care exista decalaje
între faptul generator de taxa pe valoarea adăugata si exigibilitatea
acesteia, totalul taxei pe valoarea adăugata se înregistrează într-un
cont distinct, denumit taxa pe valoarea adăugata neexigibila (contul 4428)
care, pe măsura ce devine exigibila potrivit legii, se trece la taxa pe
valoarea adăugata colectata, respectiv la taxa pe valoarea adăugata
deductibila, după caz.
In contul de taxa pe valoarea adăugata
neexigibila se înregistrează si taxa pe valoarea adăugata deductibila
sau colectata, pentru livrări de bunuri si prestări de servicii
pentru care nu au sosit sau nu s-au întocmit facturile (contul 4428).
Diferenţa în plus sau în minus, între
taxa pe valoarea adăugata colectata si taxa pe valoarea adăugata
deductibila se înregistrează în conturi distincte ca taxa pe valoarea
adăugata de plata (contul 4423), respectiv taxa pe valoarea adăugata
de recuperat (contul 4424) si se regularizează în condiţiile legii.
Impozitul pe venituri din salarii si din
alte drepturi cuprinde totalul impozitelor individuale, calculate potrivit
legii (contul 444). Acesta trebuie recunoscut ca o datorie in limita sumei
neplatite. Daca suma plătită depăşeşte suma datorata,
surplusul trebuie recunoscut drept creanţa.
Alte impozite, taxe si varsaminte cuprind
sumele datorate bugetului de stat (taxe vamale, accize) sau bugetelor locale
(impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri) sau alte impozite si taxe
datorate, potrivit legii. Acestea se înregistrează în contabilitatea
analitica pe feluri de impozite, taxe si varsaminte datorate bugetului de stat
sau bugetelor locale (contul 446).
Alte datorii si creanţe cu bugetul
statului cuprind: drepturile de personal neridicate, prescrise, datorate
bugetului statului potrivit legii, sumele datorate creditorilor, cuvenite
bugetului statului după prescrierea lor, plusul de numerar din casierie,
amenzi si penalităţi, varsaminte efectuate în plus la buget si
altele, precum si sumele datorate bugetului de către instituţiile
finanţate de la buget reprezentând venituri realizate in condiţiile
legii (conturile 4481 si 4482).
3.1.6. Decontări cu Comunitatea
Europeana (PHARE, ISPA, SAPARD, etc.)
Sumele primite din contribuţia
financiara nerambursabila a Comunităţii Europene (PHARE, ISPA,
SAPARD) se înregistrează la instituţiile publice implicate in
derularea acestor fonduri (Fondul National si Agenţiile de Implementare)
ca si creanţe - sume de primit (conturile 4501, 4511, 4531, 4541, 4551,
456, 457, 458) si datorii - sume de plata (conturile 4502, 4512, 452, 4532,
4542, 4552).
Aceste sume sunt recunoscute ca venituri si
cheltuieli numai in contabilitatea instituţiilor publice care au calitatea
de beneficiari finali ai fondurilor respective.
3.1.7. Debitori si creditori diverşi,
debitori si creditori ai bugetelor
Sumele datorate instituţiilor publice
de către terţe persoane fizice sau juridice, altele decât personalul
propriu si clienţii, se înregistrează ca si debitori diverşi
(contul 461).
Sumele datorate de instituţiile
publice unor terţe persoane fizice sau juridice, altele decât personalul
propriu si furnizorii, se înregistrează ca si creditori diverşi
(contul 462).
Evidenta creanţelor bugetare ale
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj si al Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se
realizează pe baza declaraţiilor fiscale sau deciziilor emise de
organul fiscal. Evidenta analitica se tine pe tipuri de impozite si pe
plătitori, pe structura clasificatiei bugetare, (conturile 463, 464, 465,
466).
Creditori ai bugetelor mai sus
menţionate - sunt persoane fizice si juridice pentru sumele de restituit
sau de compensat cu alte creanţe ale aceluiaşi buget sau cu alte
creanţe ale altor bugete, la cererea acestora sau din oficiu, se
evidenţiază pe tipuri de impozite si pe plătitori, pe structura
clasificatiei bugetare (contul 467).
In aceasta grupa se cuprind si conturi in
care se evidenţiază împrumuturile pe termen scurt acordate din
bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurărilor pentru şomaj,
potrivit legii (contul 468) precum si dobânzile aferente acestora (contul 469).
3.1.8. Conturi de regularizare si asimilate
Conturile de regularizare se utilizează
când operaţiunile isi extind efectele pe mai mulţi ani iar veniturile
si cheltuielile trebuie sa fie atribuite exerciţiului in care au fost
realizate sau efectuate, după caz.
Conturile de regularizare si asimilate
cuprind: cheltuieli in avans, venituri în avans si decontări din
operaţii în curs de clarificare.
Sumele plătite in exerciţiul
financiar curent, dar care privesc exerciţiile financiare următoare,
se înregistrează distinct in contabilitate, la cheltuieli in avans
(chirii, asigurări, abonamente, publicaţii, alte cheltuieli efectuate
in avans - contul 471).
Sumele încasate in exerciţiul
financiar curent, dar care privesc exerciţiile financiare următoare,
se înregistrează distinct in contabilitate, la venituri in avans (venituri
din chirii, abonamente la publicaţii, abonamente la instituţiile de
spectacole, alte venituri realizate in avans - contul 472).
Operaţiunile care nu pot fi
înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt
necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu,
într-un cont distinct. Sumele înregistrate în acest cont trebuie clarificate de
către instituţie în termenul cel mai scurt (contul 473).
3.1.9. Decontări
Decontările între instituţiile
publice cuprind operaţiunile de decontare intervenite in cursul
exerciţiului intre instituţia superioara si instituţiile
subordonate sau intre instituţiile subordonate aceleiaşi
instituţii superioare, după caz, reprezentând valoarea activelor fixe
si a materialelor transmise si primite in vederea executării unor
acţiuni in cadrul instituţiei, precum si sumele transmise de
instituţia superioara către instituţiile din subordine pentru
efectuarea cheltuielilor din alocaţii bugetare, din fonduri speciale, fonduri
cu destinaţie speciala, împrumuturi externe rambursabile si
nerambursabile. Contabilitatea decontărilor între instituţiile
publice, cuprinde operaţiile care se înregistrează reciproc si în
aceeaşi perioada de gestiune, atât în contabilitatea unităţii
debitoare, cât si a celei creditoare aparţinând aceluiaşi ordonator
principal de credite (conturile 481,482).
La consolidare soldurile acestor conturi se
elimina.
3.2. Momentul înregistrării
Potrivit principiilor
contabilităţii de angajamente, efectele tranzacţiilor si ale
altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile si evenimentele
se produc si nu pe măsura ce numerarul sau echivalentul sau este încasat
sau plătit.
Înregistrarea in contabilitate a
creanţelor si datoriilor se efectuează in momentul constatării
drepturilor si obligaţiilor.
3.3. Evaluarea
3.3.1. Evaluarea iniţiala
Creanţele si datoriile
instituţiilor publice se înregistrează în contabilitate la valoarea
nominala.
Operaţiunile în valuta trebuie înregistrate
în momentul recunoaşterii iniţiale în moneda de raportare,
aplicându-se sumei în valuta cursul de schimb dintre moneda de raportare si
moneda străina, la data efectuării tranzacţiei.
Creanţele si datoriile în valuta se
înregistrează în contabilitate atât în lei, la cursul de schimb de la data
efectuării operaţiunilor comunicat de Banca Naţionala a
României, cât si în valuta.
3.3.2.
Evaluarea la momentul decontării
Diferentele de curs valutar ce apar cu
ocazia decontării creanţelor si datoriilor în valuta la cursuri
diferite fata de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul
perioadei sau fata de cele la care au fost raportate în situaţiile
financiare anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în
perioada în care apar.
Atunci când creanţa sau datoria in
valuta este decontata în decursul aceluiaşi exerciţiu financiar în
care a survenit, întreaga diferenţa de curs valutar este recunoscuta în
acel exerciţiu. Atunci când creanţa sau datoria in valuta este decontata
într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs valutar
recunoscuta în fiecare exerciţiu financiar, ce intervine până în
exerciţiul decontării, se determina ţinând seama de modificarea
cursurilor de schimb survenita în cursul fiecărui asemenea exerciţiu
financiar.
3.3.3. Evaluarea la data bilanţului
La data întocmirii situaţiilor
financiare, creanţele si datoriile in valuta se evaluează la cursul
publicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru data intocmirii
situaţiilor financiare, respectiv pentru ultima zi a exerciţiului
financiar.
Creanţele si datoriile aferente
fondurilor nerambursabile primite de la Comunitatea Europeana se evaluează
la cursul publicat de Banca Centrala Europeana, valabil pentru ultima zi a
lunii in care se întocmesc situaţiile financiare.
La data bilanţului, evaluarea
creanţelor si a datoriilor se face la valoarea lor probabila de încasare
sau de plata. Diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar
stabilita la inventariere si valoarea contabila neta a creanţelor se
înregistrează in contabilitate pe seama ajustărilor pentru
depreciere.
3.4. Ajustări pentru depreciere
Instituţiile publice pot înregistra
ajustări pentru deprecierea creanţelor la sfârşitul
exerciţiului financiar, pe seama cheltuielilor (conturile 491,496,497).
In situaţia in care ajustarea devine
total sau parţial fara obiect, intrucat motivele care au dus la
reflectarea acesteia au incetat sa mai existe intr-o oarecare măsura,
atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata printr-o reluare
corespunzătoare la venituri.
In situaţia in care se constata o
depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata, ajustarea trebuie
majorata.
B. DATORII
1. Datorii pe termen scurt (curente)
O datorie trebuie clasificată ca
datorie pe termen scurt, denumita si datorie curenta, atunci când:
a) se aşteaptă sa fie decontata
in cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii; sau
b) este exigibila in termen de 12 luni de
la data bilanţului. Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii
pe termen lung.
2. Datorii pe termen lung (necurente)
2.1. Prevederi generale
O instituţie publica trebuie sa
menţină clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de
dobânda in aceasta categorie, chiar si atunci când acestea sunt exigibile in 12
luni de la data bilanţului, daca:
a) Termenul iniţial a fost pentru o
perioada mai mare de 12 luni; si
b) Exista un acord de refinantare sau de
reesalonare a plaţilor, care este încheiat inainte de data
bilanţului.
Imprumuturile si datoriile din aceasta
clasa reprezintă sume ce trebuie plătite intr-o perioada mai mare de
un an, conform acordului de împrumut.
Contabilitatea împrumuturilor si datoriilor
asimilate acestora se tine pe următoarele categorii: împrumuturi din
emisiunea de obligaţiuni, împrumuturi interne si externe contractate de
autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne
si externe garantate de autorităţile administraţiei publice
locale, împrumuturi interne si externe contractate de stat, împrumuturi interne
si externe garantate de stat, alte împrumuturi si datorii asimilate, dobânzile
aferente împrumuturilor si datoriilor asimilate, prime privind rambursarea
obligaţiunilor.
Datoria publica reprezintă datoria
publica guvernamentala la care se adaugă datoria publica locala.
2.2. Datoria publica guvernamentala -
Definiţie
Datoria publica guvernamentala cuprinde
totalitatea obligaţiilor financiare interne si externe ale statului, la un
moment dat, provenind din imprumuturile contractate direct sau garantate de
Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, in numele României, de pe
pieţele financiare.
Datoria publica guvernamentala interna este
partea din datoria publica guvernamentala care reprezintă totalitatea
obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi
contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice
rezidente in România, inclusiv sumele utilizate temporar din disponibilităţile
contului curent general al Trezoreriei Statului pentru finanţarea
temporara a deficitelor bugetare (conturile 164 si 165).
Datoria publica guvernamentala externa este
partea din datoria publica guvernamentala reprezentând totalitatea
obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi
contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice
nerezidente in România (conturile 164 si 165).
2.2.1. Contractarea si garantarea datoriei
publice guvernamentale
Guvernul este autorizat sa contracteze in
mod direct împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale
sau de la alţi creditori, numai prin Ministerul Finanţelor Publice si
sa le subimprumute unor beneficiari finali in scopul prevăzut de lege
(contul 164).
Subimprumutarea împrumuturilor contractate
de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, in numele statului,
beneficiarilor finali se face pe baza unor acorduri de împrumut subsidiar
încheiate între Ministerul Finanţelor Publice si aceştia sau,
după caz, pe baza unor acorduri de împrumut subsidiar si garanţie,
încheiate intre Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte,
autorităţile administraţiei publice locale coordonatoare ale
activităţii beneficiarilor finali si, după caz, garante ale
sumelor subimprumutate acestora si beneficiarii finali ai împrumutului, pe de
alta parte.
Guvernul este autorizat sa garanteze
împrumuturi interne si externe numai prin Ministerul Finanţelor Publice,
contractate in scopuri prevăzute de lege (contul 165). Garanţiile de
stat pot fi acordate numai pentru împrumuturi a căror rambursare se
prevede a se face exclusiv din surse proprii, respectiv din bugetele locale, in
cazul autorităţilor administraţiei publice locale.
Pentru acoperirea riscurilor financiare
care decurg din garantarea de către stat a împrumuturilor contractate de
persoanele juridice de la instituţiile creditoare, precum si din
imprumuturile contractate direct de stat si subimprumutate beneficiarilor
finali, se constituie fondul de risc.
2.2.2. Instrumentele datoriei publice
guvernamentale
Instrumentele datoriei publice
guvernamentale includ, fara a se limita la acestea: titluri de stat emise pe
piaţa interna sau externa, împrumuturi de stat de la banci, de la alte
instituţii de credit, persoane juridice romane sau străine,
împrumuturi de stat de la guverne si agenţii guvernamentale străine,
instituţii financiare internaţionale, sau de la alte organizaţii
internaţionale, împrumuturi temporare din disponibilităţile
contului curent general al Trezoreriei Statului, garanţii de stat.
In prezentele norme sunt reglementate numai
împrumuturi interne si externe contractate de stat, împrumuturi interne si
externe garantate de stat, alte împrumuturi si datorii asimilate, dobânzile
aferente împrumuturilor si datoriilor asimilate.
2.3. Datoria publica locala -
Definiţie
Datoria publica locala reprezintă
totalitatea obligaţiilor financiare interne si externe ale
autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment dat,
provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe
pieţele financiare.
Datoria publica locala interna este partea
din datoria publica locala care reprezintă totalitatea obligaţiilor
financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale,
provenite din împrumuturi contractate direct (contul 162) sau garantate de
acestea, de la persoane fizice sau juridice rezidente in România (contul 163).
Datoria publica locala externa este partea
din datoria publica locala reprezentând totalitatea obligaţiilor financiare
ale autorităţilor administraţiei publice locale, provenind din
împrumuturi contractate direct (contul 162) sau garantate de acestea de la
persoane fizice sau juridice nerezidente in România (contul 163).
2.3.1. Contractarea si garantarea datoriei
publice locale
Imprumuturile contractate sau garantate de
autorităţile administraţiei publice locale fac parte din datoria
publica a României, dar nu reprezintă obligaţii ale Guvernului, iar
plata serviciului datoriei publice aferenta acestor împrumuturi se va efectua
exclusiv din bugetele locale si prin împrumuturi pentru refinantarea datoriei
publice locale.
Autorităţile administraţiei
publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi interne si/sau externe pe
termen scurt, mediu si lung, in scopurile prevăzute de lege, numai cu
avizul Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale.
Autorităţilor administraţiei
publice locale li se interzice accesul la împrumuturi sau sa garanteze orice
fel de împrumut, daca totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la
împrumuturile contractate si/sau garantate, dobânzile si comisioanele aferente
acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează sa fie contractat si/sau
garantat in anul respectiv, depăşeşte limita prevăzuta de
lege din totalul veniturilor proprii formate din: impozite, taxe,
contribuţii, alte varsaminte, alte venituri si cote defalcate din
impozitul pe venit, cu excepţia cazurilor aprobate prin legi speciale.
Aceste condiţii se aplica si pentru datoriile anuale care decurg din
împrumuturile contractate si/sau garantate de stat pentru
autorităţile administraţiei publice locale.
Valoarea totala a datoriei contractate de
autoritatea administraţiei publice locale va fi înscrisa in registrul de
evidenta a datoriei publice locale al acestei autorităţi si se
raportează anual prin situaţiile financiare.
Valoarea totala a garanţiilor emise de
autoritatea administraţiei publice locale se inscrie in registrul
garanţiilor locale al acestei autorităţi si se raportează
anual prin situaţiile financiare.
Pentru acoperirea riscurilor financiare
care decurg din garantarea de către unităţile
administrativ-teritoriale a împrumuturilor contractate de persoanele juridice
de la instituţiile creditoare, precum si din împrumuturile contractate
direct de unităţile administrativ-teritoriale si subimprumutate
beneficiarilor finali, se constituie fondul de risc.
2.3.2. Instrumentele datoriei publice
locale
Instrumentele datoriei publice locale sunt:
titluri de valoare, împrumuturi de la societăţile bancare sau de la
alte instituţii de credit.
Emiterea si lansarea titlurilor de valoare
se pot face direct de către autorităţile administraţiei
publice locale sau prin intermediul unor agenţii ori al altor
instituţii specializate (contul 161).
Consiliile locale, judeţene si
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba
contractarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt (contul 5196),
mediu si lung (contul 162) sau garantarea acestora (contul 163) pentru
realizarea de investiţii publice de interes local, precum si pentru
refinantarea datoriei publice locale.
3. Provizioane
3.1. Definiţie
Provizionul este o datorie cu exigibilitate
sau valoare incerta. Provizioanele nu pot depasi din punct de vedere valoric
sumele care sunt necesare stingerii obligaţiei curente la data
bilanţului.
3.2. Categorii de provizioane
Instituţiile publice pot constitui
provizioane pentru elemente cum sunt:
- litigiile, amenzile si
penalităţile, despăgubirile, daunele si alte datorii incerte;
- cheltuielile legate de activitatea de
service in perioada de garanţie si alte cheltuieli privind garanţia
acordata clienţilor;
- alte provizioane.
3.3. Condiţii pentru
recunoaşterea provizioanelor
Un provizion va fi recunoscut numai in
momentul in care:
- o instituţie are o obligaţie
curenta generata de un eveniment anterior;
- este probabil ca o ieşire de resurse
sa fie necesara pentru a onora obligaţia respectiva; si
- poate fi realizata o estimare credibila a
valorii obligaţiei.
Daca aceste condiţii nu sunt
îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
3.4. Contabilitatea provizioanelor
Contabilitatea provizioanelor se tine pe
feluri, in funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost
constituite (contul 151).
Provizioanele nu pot avea drept scop
corectarea valorii activelor
Valoarea recunoscuta ca provizion trebuie
sa constituie cea mai buna estimare la data bilanţului a costurilor
necesare stingerii obligaţiei curente.
Provizioanele trebuie revizuite la data
fiecărui bilanţ anual si ajustate pentru a reflecta cea mai buna
estimare curenta. In cazul in care pentru stingerea unei obligaţii nu mai
este probabila o ieşire de resurse sau ieşirea de resurse a avut loc,
provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri.
Provizionul va fi utilizat numai pentru
scopul pentru care a fost iniţial recunoscut.
C. CAPITALURI
Capitalurile unei instituţii publice
cuprind: fondurile, rezultatul patrimonial, rezultatul reportat, rezervele din
reevaluare.
1. Fonduri
Fondurile unei instituţii publice
includ: fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului,
fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al statului, fondul
bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale, fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul
privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fondul activelor fixe
necorporale, fonduri in afara bugetelor locale, etc.
Fondul bunurilor care alcătuiesc
domeniul public al statului si al unităţilor
administrativ-teritoriale - dispoziţii generale -
Statul si unităţile
administrativ-teritoriale exercita posesia, folosinţa si dispoziţia
asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, in limitele si in
condiţiile legii.
Domeniul public este alcătuit din
bunurile prevăzute in Constituţie, exemplificate in anexa la Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si din orice alte
bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes
public si sunt dobândite de stat sau de unităţile
administrativ-teritoriale prin modalităţile prevăzute de lege.
Domeniul public al statului este
alcătuit din bunurile prevăzute in Constituţie, exemplificate in
anexa la Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia precum si din alte
bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege
(contul 101).
Domeniul public al judeţelor este
alcătuit din bunurile exemplificate in anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica
si regimul juridic al acesteia si din alte bunuri de uz sau de interes public
judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului
judeţean, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes
public naţional (contul 103).
Domeniul public al comunelor, al
oraşelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile
prevăzute, exemplificate in anexa la Legea
nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al
acesteia si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca
atare prin hotărâre a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege
bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean (contul
103).
Bunurile din domeniul public sunt
inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, după cum urmează:
a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date
numai in administrare, concesionare sau închiriere, in condiţiile legii;
b) nu pot fi supuse executării silite
si asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;
c) nu pot fi dobândite de către alte
persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna credinţa asupra
bunurilor mobile.
Bunurile din domeniul public pot fi date,
după caz in administrarea regiilor autonome si instituţiilor publice.
Domeniul privat al statului sau al
unităţilor administrativ-teritorîale este alcătuit din bunuri
aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Bunurile
din domeniul privat al statului si unităţilor administrativ-teritoriale
sunt supuse regimului juridic de drept comun, daca legea nu dispune altfel.
Inventarul bunurilor din domeniul public al
statului se întocmeşte anual, de ministere, de celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, precum si de
autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri
după depunerea situaţiei financiare anuale.
Centralizarea inventarului menţionat
se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice si se
supune anual spre aprobare Guvernului.
Trecerea bunurilor dintr-un domeniu in
altul
Trecerea bunurilor din domeniul privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale in domeniul
public al acestora, se face după caz prin hotărâre a Guvernului, a
consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti ori a consiliului local.
Trecerea în domeniul public a unor bunuri
din patrimoniul societăţilor comerciale, la care statul sau o unitate
administrativ-teritoriala este acţionar, se poate face numai cu plata si
cu acordul adunării generale a acţionarilor societăţii
comerciale respective. În lipsa acordului menţionat, bunurile
societăţii comerciale respective pot fi trecute în domeniul public
numai prin procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica si
după o justa si prealabila despăgubire.
Trecerea unui bun din domeniul public al
statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale
se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General
al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin
hotărâre a Guvernului.
Trecerea unui bun din domeniul public al
unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului
se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a
consiliului local.
Dreptul de proprietate publica
încetează, daca bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.
Trecerea din domeniul public în domeniul
privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti
sau a consiliului local, daca prin Constituţie sau prin lege nu se dispune
altfel.
2. Rezultatul patrimonial si rezultatul
reportat
2.1. Rezultatul patrimonial
Rezultatul patrimonial se stabileşte
la sfârşitul perioadei (lunar, sau cel mult la întocmirea situaţiilor
financiare) prin închiderea conturilor de venituri si finanţări si a
conturilor de cheltuieli (contul 121).
La începutul exerciţiului, soldul
contului de rezultat patrimonial de la sfârşitul anului se transfera
asupra rezultatului reportat.
2.2. Rezultatul reportat
Rezultatul reportat exprima rezultatul
patrimonial al exercitiilor financiare anterioare (contul 117).
3. Rezerve din reevaluare
Activele fixe pot fi supuse
reevaluării care se efectuează potrivit reglementarilor legale, caz
in care sunt prezentate in bilanţ la valoarea reevaluata si nu la costul
lor istoric. Reevaluarea acestora se face, cu excepţiile prevăzute de
reglementările legale, la valoarea justa. Valoarea justa se determina pe
baza unor evaluări efectuate de evaluatori autorizaţi sau de comisii
tehnice constituite, in condiţiile legii.
In cazul in care, ulterior
recunoaşterii iniţiale ca activ, valoarea unui activ fix este
determinata pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultata
din reevaluare va fi atribuita activului, in locul costului de achiziţie
sau costului de producţie, după caz. In astfel de cazuri, regulile privind
amortizarea se aplica activului având in vedere valoarea acestuia, determinata
in urma reevaluării.
Reevaluările trebuie făcute cu
suficienta regularitate, astfel incat valoarea contabila sa nu difere
substanţial de cea care ar fi determinata folosind valoarea justa la data
bilanţului.
Daca rezultatul reevaluării este o
creştere a valoarii contabile nete, aceasta se tratează astfel:
- ca o creştere a rezervei din
reevaluare, din cadrul capitalurilor proprii, daca nu a existat o
descreştere anterioara, recunoscuta ca o cheltuiala aferenta acelui activ
(contul 105);
- ca un venit care sa compenseze cheltuiala
cu descreşterea recunoscuta anterior la acel activ.
Daca rezultatul reevaluării este o
descreştere a valorii contabile nete, aceasta se tratează astfel:
- ca o scădere a rezervei din
reevaluare, din cadrul capitalurilor proprii, cu valoarea minima dintre
valoarea acelei rezerve si valoarea descreşterii; eventuala diferenţa
rămasa neacoperita din rezervele din reevaluare existente se
înregistrează ca o cheltuiala; (contul 105).
- ca o cheltuiala cu întreaga valoare a
descreşterii, daca in rezerva din reevaluare nu este înregistrata o suma
aferenta acelui activ.
Sumele reprezentand diferentele din
reevaluare aferente valorii neamortizate la 31 decembrie 2003 determinate in
urma actiunii de reevaluare, evidentiate in analitice distincte in cadrul
conturilor: 702 "Finantarea bugetara din anii precedenti si alte surse",
528 "Venituri din anii precedenti si alte surse" si 337 "Fonduri
cu destinatie speciala", care potrivit prevederilor Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1917/2005
au fost transpuse in contul 105 "Rezerve din reevaluare", vor fi
analizate, astfel incat diferentele din reevaluare aferente activelor fixe
amortizate integral, scoase din functiune, transferate cu titlu gratuit,
vandute, etc, sa fie trecute asupra contului 117 "Rezultatul
reportat"- contul sintetic de gradul II: 117.15 "Rezultatul reportat
reprezentand surplusul realizat din reevaluare".
In mod similar, se va proceda si cu
diferentele din rotunjiri inregistrate urmare aplicarii <LLNK 12004 348
10 201 0 18>Legii nr.
348/2004 privind denominarea monedei nationale si diferentelor rezultate in
urma efectuarii operatiunii de conversie potrivit Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 59/2005 privind unele masuri de natura fiscala si
financiara pentru punerea in aplicare a Legii nr. 348/2004
privind denominarea monedei nationale.
Soldul contului 105 "Rezerve din
reevaluare" trebuie sa exprime valoarea diferentelor din reevaluare
aferente activelor fixe existente in institutie.
-------------
Ultimul paragraf de la punctul 3 al literei
C CAPITALURI a fost introdus de pct. 2 al Capitolului I din anexa la ORDINUL nr. 556 din 7 aprilie
2006, publicat in MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 22 mai 2006.
4. Fonduri cu destinaţie speciala
Fondul de rulment - Se constituie din
excedentul anual al bugetului local. Disponibilităţile acestui fond
pot fi utilizate temporar, pentru acoperirea golurilor de casa provenite din
decalaje intre veniturile si cheltuielile anului curent, precum si pentru
acoperirea definitiva a eventualului deficit bugetar rezultat la finele
exerciţiului bugetar. Fondul de rulment poate fi utilizat si pentru
finanţarea unor investiţii din competenta autorităţilor
administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice
locale in interesul comunităţii (contul 131).
Fondul de rezerva al bugetului
asigurărilor sociale de stat - Se constituie anual dintr-o cota de pana la
3% din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (contul 132).
Fondul de rezerva se utilizează pentru
acoperirea prestaţiilor de asigurări sociale in situaţii
temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public, aprobate prin
legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Fondul de rezerva se
reportează in anul următor si se completează potrivit legii.
Eventualul deficit curent al bugetului
asigurărilor sociale de stat se acoperă din
disponibilităţile bugetului asigurărilor sociale de stat din
anii precedenţi si, in continuare, din fondul de rezerva.
Fondul de rezerva pentru sănătate
- Se constituie in baza prevederilor legale in cota de 1% din sumele
constituite la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate. Bugetul fondului se aproba ca anexa la legea bugetului de
stat. Utilizarea fondului se stabileşte prin legi bugetare anuale. Fondul
de rezerva rămas neutilizat la finele anului se reportează in anul
următor cu aceeaşi destinaţie (contul 133).
Sume reprezentând amortizarea activelor
fixe deţinute de serviciile publice de interes local - Serviciile publice
de interes local care desfăşoară activităţi de natura
economica au obligaţia calculării, înregistrării si
recuperării uzurii fizice si morale a activelor fixe aferente acestor
activităţi, prin tarif sau preţ potrivit legii. Aceste sume se
utilizează pentru realizarea de investiţii in domeniul respectiv si
se evidenţiază distinct in programul de investiţii, ca surse de
finanţare (contul 134).
Fondul de risc - Se constituie distinct
pentru garanţii locale la împrumuturi interne si, respectiv, pentru
garanţii la împrumuturi externe, pentru acoperirea riscurilor financiare
care decurg din garantarea de către autorităţile
administraţiei publice locale a împrumuturilor contractate de agenţii
economici si serviciile publice de subordonare locala. Fondul de risc se
constituie din: sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii
împrumuturilor garantate, dobânzile acordate de unităţile trezoreriei
statului la disponibilităţile fondului, dobânzi si
penalităţi de intarziere pentru neplata in termen de către
beneficiarii imprumuturilor si in completare de la bugetul local (contul 135).
Sume aferente depozitelor speciale
constituite pentru construcţii de locuinţe - Se păstrează
intr-un cont distinct, deschis pe seama unităţilor
administrativ-teritoriale, la unităţile trezoreriei statului (contul
136).
Taxe speciale - Pentru funcţionarea
unor servicii publice locale, create in interesul persoanelor fizice si
juridice, consiliile locale, judeţene si Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, după caz, aproba taxe speciale (contul 137).
Cuantumul taxelor speciale se
stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se
utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru
înfiinţarea serviciilor publice locale, precum si pentru finanţarea
cheltuielilor de întreţinere si funcţionare ale acestor servicii.
Taxele speciale se încasează intr-un
cont distinct, deschis in afara bugetului local, fiind utilizate in scopurile
pentru care au fost înfiinţate.
Fondul de dezvoltare a spitalului -
Spitalele sunt autorizate sa constituie Fondul de dezvoltare care sa fie
utilizat pentru procurarea de echipamente si aparatura medicala si de
laborator, necesara desfăşurării activităţii
spitalului.
Acest fond se constituie din: cota parte
din amortizarea calculata lunar si cuprinsa in bugetul de venituri si
cheltuieli, sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, precum si
din cele casate cu respectarea dispoziţiilor legale in vigoare, sponsorizări
cu destinaţia "dezvoltare", o cota de 20% din excedentul
bugetului de venituri si cheltuieli înregistrat la finele exerciţiului
bugetar.
CAP. IV
PREVEDERI REFERITOARE LA ELEMENTELE DIN
CONTUL DE REZULTAT PATRIMONIAL PREVEDERI GENERALE
Veniturile si cheltuielile care apar altfel
decât in cursul activităţilor curente ale instituţiei publice
trebuie prezentate la venituri extraordinare si cheltuieli extraordinare.
Acestea rezulta din desfăşurarea
unor tranzacţii sau evenimente ce sunt clar diferite de
activităţile curente ale instituţiei si care, prin urmare, nu se
aşteaptă sa se repete intr-un mod frecvent sau regulat.
Prin activităţi curente se
inteleg activităţile desfăşurate de o instituţie
publica, pentru realizarea obiectului sau de activitate, stabilit conform
regulamentelor de organizare si funcţionare.
Pentru a stabili daca un ev